De multe ori mi se întâmplă, pe unde umblu, să mă intersectez cu grupuri de copii de şcoală... Şi stau şi-i urmăresc.
Mereu când îi văd, mă gândesc la ei ca la nişte victime - cum, pe mine, de ex., nu m-am văzut şi nu mă văd.
Nu pot să nu mă gândesc cum cresc, săracii, d.p.d.v. al aşa-zisei educaţii pe care o primesc. Cât de mult îşi bate joc sistemul de ei, formându-i ca pe nişte adevăraţi cobai pentru ce vrea el ca ei să fie.
Nu mai există acea libertate în educaţie, acel timp biologic sau posibilitatea naturală ca să te lămureşti singur despre ceva, în tihna ta, în mersul tău caracteristic, unic, şi să poţi alege prin urmare. Acum, informaţiile te bombardează şi te „formează” ele, au grijă să te formeze ele, cu mult înainte ca tu, poate, să-ţi pui o (acea) problemă.
Nu mai e un secrect că sunt state - vestice și, poate, nu numai - care îşi educă copiii în sensul informării acestora cu lux de amănunte despre aspectele sexuale, de încă foarte fragezi (Marea Britanie: 5-7 ani).
Şi nu numai atât - că îi informează -, ci îi şi mint, spunându-le, de ex., că nu este deloc bine pentru ei să-şi "reprime" instinctele, pornirile, sau gândurile de această natură, pentru că le afectează negativ personalitatea, îi afectează negativ această „reprimare”, trimitere înapoi a dorinţei.
Sistemul ştie foarte bine, însă, unde vrea să-i ducă și cât de jos vrea să-i coboare. Căci, învăţându-i despre sex – ba chiar impulsionându-i să facă orice simt sau şi-ar dori d.p.d.v. sexual, fără oprelişti sau frică -, ei nu mai au ruşine. Când nu mai au ruşine, trec uşor la aceste lucruri, pentru că... nu mai simt impedimentul (pus acolo, în mod normal, de educaţie).
Vor, cumva, să ducă lucrurile exact înspre starea de fapt descrisă de cineva astfel: dacă femeile n-ar avea ruşine, niciun bărbat nu s-ar mântui. Asta înseamnă că bărbaţii depind de ele, de femei. Înseamnă că, indiferent cât de virtuos poate fi, la un moment dat, un bărbat, el tot nu poate să-i reziste femeii, dacă ea s-ar manifesta fără ruşine. Aparent, este un mare avantaj pe care femeile îl au. Dar este şi responsabilitate. Cel care-a creat, a ştiut ce crează. Iar partea reponsabilității este aceasta: femeia, cu cât poate să creeze, cu aceea poate să distrugă; cu cât poate să ridice, cu aceea poate să coboare; cu cât poate să clădească, cu aceea poate să smintească.
Se ştie bine, cred, ce fac fetele în Anglia, Olanda, Germania şi mai peste tot unde nivelul de trai nu ridică mari dificultăţi: se destrăbălează animalic, nu mai au niciun pic de oprelişti, niciun pic de virtute sau ruşine, nu mai au nimic „de ascuns” (ori, de aici vine tot interesul bărbatului), nu le mai reţine nimic, beau ca spartele şi se transformă pe sine dintr-o entitate căreia în mod normal i te adresezi cu respect, grijă şi politeţe (și... întotdeauna te gândești înainte!), în nişte entităţi demne de tot dispreţul - care vomită, dorm pe stradă, despuiate, deschise, cu Salvările roind în jur și stârnind dezaprobarea tuturor, chiar și a celor care trăiesc în propria lor societate, în mediul lor. Chiar și a lor înșiși! De ce? De ce toate astea? Pentru că nu mai au rușine. Și pentru că pot. Feminismul doar le-a învăţat asta.
Dacă întrebi un bărbat normal la cap dacă şi-ar lua o nevastă din aceste ţări, îţi spune clar că nici nu se gândeşte. Başca, chiar ai lor, vesticii, aşa cum sunt - bărbaţii, mă refer – cu toate tâmpeniile lor, în acest moment caută femei prin alte locuri, prin alte țări, continente, galaxii, pentru că ale lor femei nu mai sunt... femei. Sunt... altceva. O... "chestie" ciudată. Pe care în niciun caz n-o poți lua în casă să-ți trăiești restul vieții cu ea...
Chestiunea principală este lipsa căldurii la femeie – căldură pe care o africană, de ex., i-o oferă din plin vesticului – şi inadvertenţele care pleacă din carierismul femeii - feminismul acesta tâmpit. Femeile lucrează cot la cot cu bărbaţii, atitudinea lor e una de „şmecherite”, se poartă ca şi când au descoperit, acum, în sfârşit, ceva extraordinar, care le permite să fie şi să poată.
Marea problemă a femeii este că îşi pierde... capacitatea şi starea de a fi femeie. Se denaturează. Se strică. Femeile, ieşind (total) din cămin, deci din zona lor de confort specific și de misiune specifică, ies din elementul lor natural și nu mai sunt dorite de bărbați.
Chiar și pentru bărbaţii evoluaţi, femeile evoluate nu mai sunt o soluţie. Ei caută alte femei, care nu şi-au pierdut, preocupate exclusiv de carierism şi bărbățism, capacitatea de a fi femei.
Mereu când îi văd, mă gândesc la ei ca la nişte victime - cum, pe mine, de ex., nu m-am văzut şi nu mă văd.
Nu pot să nu mă gândesc cum cresc, săracii, d.p.d.v. al aşa-zisei educaţii pe care o primesc. Cât de mult îşi bate joc sistemul de ei, formându-i ca pe nişte adevăraţi cobai pentru ce vrea el ca ei să fie.
Nu mai există acea libertate în educaţie, acel timp biologic sau posibilitatea naturală ca să te lămureşti singur despre ceva, în tihna ta, în mersul tău caracteristic, unic, şi să poţi alege prin urmare. Acum, informaţiile te bombardează şi te „formează” ele, au grijă să te formeze ele, cu mult înainte ca tu, poate, să-ţi pui o (acea) problemă.
Nu mai e un secrect că sunt state - vestice și, poate, nu numai - care îşi educă copiii în sensul informării acestora cu lux de amănunte despre aspectele sexuale, de încă foarte fragezi (Marea Britanie: 5-7 ani).
Şi nu numai atât - că îi informează -, ci îi şi mint, spunându-le, de ex., că nu este deloc bine pentru ei să-şi "reprime" instinctele, pornirile, sau gândurile de această natură, pentru că le afectează negativ personalitatea, îi afectează negativ această „reprimare”, trimitere înapoi a dorinţei.
Sistemul ştie foarte bine, însă, unde vrea să-i ducă și cât de jos vrea să-i coboare. Căci, învăţându-i despre sex – ba chiar impulsionându-i să facă orice simt sau şi-ar dori d.p.d.v. sexual, fără oprelişti sau frică -, ei nu mai au ruşine. Când nu mai au ruşine, trec uşor la aceste lucruri, pentru că... nu mai simt impedimentul (pus acolo, în mod normal, de educaţie).
Vor, cumva, să ducă lucrurile exact înspre starea de fapt descrisă de cineva astfel: dacă femeile n-ar avea ruşine, niciun bărbat nu s-ar mântui. Asta înseamnă că bărbaţii depind de ele, de femei. Înseamnă că, indiferent cât de virtuos poate fi, la un moment dat, un bărbat, el tot nu poate să-i reziste femeii, dacă ea s-ar manifesta fără ruşine. Aparent, este un mare avantaj pe care femeile îl au. Dar este şi responsabilitate. Cel care-a creat, a ştiut ce crează. Iar partea reponsabilității este aceasta: femeia, cu cât poate să creeze, cu aceea poate să distrugă; cu cât poate să ridice, cu aceea poate să coboare; cu cât poate să clădească, cu aceea poate să smintească.
Se ştie bine, cred, ce fac fetele în Anglia, Olanda, Germania şi mai peste tot unde nivelul de trai nu ridică mari dificultăţi: se destrăbălează animalic, nu mai au niciun pic de oprelişti, niciun pic de virtute sau ruşine, nu mai au nimic „de ascuns” (ori, de aici vine tot interesul bărbatului), nu le mai reţine nimic, beau ca spartele şi se transformă pe sine dintr-o entitate căreia în mod normal i te adresezi cu respect, grijă şi politeţe (și... întotdeauna te gândești înainte!), în nişte entităţi demne de tot dispreţul - care vomită, dorm pe stradă, despuiate, deschise, cu Salvările roind în jur și stârnind dezaprobarea tuturor, chiar și a celor care trăiesc în propria lor societate, în mediul lor. Chiar și a lor înșiși! De ce? De ce toate astea? Pentru că nu mai au rușine. Și pentru că pot. Feminismul doar le-a învăţat asta.
Dacă întrebi un bărbat normal la cap dacă şi-ar lua o nevastă din aceste ţări, îţi spune clar că nici nu se gândeşte. Başca, chiar ai lor, vesticii, aşa cum sunt - bărbaţii, mă refer – cu toate tâmpeniile lor, în acest moment caută femei prin alte locuri, prin alte țări, continente, galaxii, pentru că ale lor femei nu mai sunt... femei. Sunt... altceva. O... "chestie" ciudată. Pe care în niciun caz n-o poți lua în casă să-ți trăiești restul vieții cu ea...
Chestiunea principală este lipsa căldurii la femeie – căldură pe care o africană, de ex., i-o oferă din plin vesticului – şi inadvertenţele care pleacă din carierismul femeii - feminismul acesta tâmpit. Femeile lucrează cot la cot cu bărbaţii, atitudinea lor e una de „şmecherite”, se poartă ca şi când au descoperit, acum, în sfârşit, ceva extraordinar, care le permite să fie şi să poată.
Marea problemă a femeii este că îşi pierde... capacitatea şi starea de a fi femeie. Se denaturează. Se strică. Femeile, ieşind (total) din cămin, deci din zona lor de confort specific și de misiune specifică, ies din elementul lor natural și nu mai sunt dorite de bărbați.
Chiar și pentru bărbaţii evoluaţi, femeile evoluate nu mai sunt o soluţie. Ei caută alte femei, care nu şi-au pierdut, preocupate exclusiv de carierism şi bărbățism, capacitatea de a fi femei.