Le văd blegi. Acționează prostește - nu țin la ele, practic - și suferă.
Suferă cu totul altfel decât suferă bărbații și - în cadrul acestei comparații - suferă mai ales în ipostazele la care mă voi referi în acest post.
Vreau să aduc în discuție situațiile pe care statistica le prezintă ca întâmplându-se cel mai des.
Să presupunem că, între bărbat și femeie (necăsătoriți), se-ntâmplă acel lucru (intim).
Acest lucru oricum n-ar trebui să se întâmple, deoarece nici credința lor nu le dă voie, iar medicina și statistica îi sfătuiește aproape poruncitor să stea liniștiți (detalii aici).
Iar apoi, oricum, alte lucruri stau să se întâmple, în care femeia este, de departe, cea care suferă cu mult mai mult.
Să vedem care.
1. Cine ia așa-numita pilulă de a doua zi, suportând multe efecte negative secundare asupra corpului propriu - multe dintre ele, nespuse?
2. Cine suportă, cu mult mai mult, greutatea psihică a sarcinii, atunci când nu este dorită și pică pe neașteptate?
Și ce mai spunem despre situația când femeia, totuși, și-l dorește, iar bărbatul spune clar că nu - caz în care ea rămâne chiar singură și în greutatea de moment și pe cale? Căci, aceasta este marea greutate pentru femeie: aceea că realizează că nu atât momentul, cât, mai ales, calea e grea - ea știe că, timp de 9 luni, pentru ea va fi într-un fel; o sperie nu atât faptul că, acum, bărbatul n-o înțelege, cât faptul că are un drum în față pe care va trebui să meargă singură...
3. Cine vomită și suportă toate corvoadele stărilor sarcinii - dacă se face, totuși, alegerea cea bună și se decide să se păstreze sarcina?
4. Cine suportă inclusiv greutatea fizică a copilului, transportându-l și ducându-l, tot timpul, oriunde, cu sine, timp de 9 luni?
5. Cine trebuie să se hrănească mai atent și să ia aminte cu mult mai mult decât celălalt la toate stările fiziologice simțite în timpul sarcinii?
6, 7, 8... Cine știe câte 'or mai fi...
Nu ştiu, mi-e milă de voi!
Sunteţi uşoare, sunteţi firave şi mai sunteţi şi păcălibile. Dacă nu v-ar ajuta Cel-de-sus, nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar întâmpla cu voi...
Mai departe, un sfat se naşte în mod firesc: nu faceţi asta cu cineva care, atunci când se poate şi atât cât poate, nu vă ajută întrutotul, nu stă acolo, lângă voi, nu vă sprijină nelimitat şi susţinut, fiind 100% lângă voi. Asigurați-vă. Dacă este un lucru făcut în doi, nu îngăduiţi voi înşivă – prin alegerea pe care o faceţi – să sufere doar unul şi anume... chiar voi.
Şi, mai presus de toate, nu faceţi asta în afară căsătoriei... unde sunteţi protejate de Taină, adică de însuşi Dumnezeu, care este, de fapt, cea mai mare umbrelă…
Femei… este atât de nedrept faţă de voi, încât mie-mi vine să mă sbârlesc.
Îmi vine să-ntreb: De ce nu ne educaţi, de ce nu ne alungaţi, de ce nu ne bateţi, de ce nu vă revoltaţi - faceți ceva, orice, înainte să rămâneţi singure pe cale? ...Eu mă gândesc că iubirea face ca, atunci când ea suferă, suferă şi el; atunci când ea are o bucurie, o-mpart şi tot aşa.
În principiu, bărbatul se sustrage mişeleşte din faţa responsabilităţii pentru că poate. Pentru că, fizic, nu e obligat – n-are legătură. Psihic sau emoţional – nu mai contează... din păcate. Acum se vede ce rău e să fii cu cineva fizic/exterior, înainte să fii… psihic/interior - înainte să te iubească...
Tare m-aş bucura - eu, mascul - să existe teste psihologice pe care să le facă bărbaţii şi să demonstreze dacă, în caz de sarcină, ei ar rămâne lângă femeie.
Să-i stoarcă, să-i solicite psihic, să-i întoarcă pe dos - şi… să fie nişte teste, care să dureze... așa... vreo 9 luni -, numai să scoată adevărul!
Ce m-aş bucura! Pentru binele tuturor, fraților. Pentru normalitate și corectitudine.
Așa aţi fi şi voi, necăjitelor, nepărăsite pe cale…