Telefonul a fost cumpărat nou.
Problemele lui sunt nesfârșite, vaste, ca tot ce e atins de Microsoft și/sau se numește Windows.
Plecând de la puținătatea aplicațiilor pentru Windows - aplicații care fac, serios vorbind, un telefon mobil din ziua de azi să fie util sau nu - până la problemele incredibile de funcționare a Windows-ului - care sunt aproape exclusiv de natură software.
Încă o problemă, de data asta a fabricantului telefonului - Samsung, este aceea că după ce îl încarci la încărcătorul auto (făcut tot de ei!), bateria nu mai poate fi încărcată cu încărcătorul clasic și cel mai folosit, încărcătorul de cameră! Poți să-l arunci. În contextul ăsta, fiind obligat să experimentez, am observat că, dacă îndepărtezi ștecherul de băgat în priză şi conectezi cablul, prin USB-ul său, la un port de PC, încarcă mai bine, mult mai bine. De fapt, așa se poate încărca, iar de la priză, nu.
Să nu uit de momentele deloc rare când telefonul îngheață și trebuie desfăcut capacul, scoasă bateria și restartat.
La sfârșit aveți o poză cu un astfel de moment, când am fost inspirat și am făcut un print screen...
De asemenea, poate cea mai mare dezamăgire a fost când efectiv nu mi s-a mai deschis. Habar n-am avut de ce, am zis că l-am pierdut. Când colo, ce sa vezi??!... Samsung: "Ori ați făcut update prin WiFi?? Din cauza asta...". "Da' prin ce era să fac, domnișoară, prin... satelit?!"
No further comments.
Concluzie: e un terminal volatil. I-e frică să existe. Pe o scară de la 1 la 10 i-aș da nota 3, singurul lucru care-l ține acolo fiind SAR-ul mic, de 0,3, și poate și capacitatea de a filma Full HD.