Ortodoxia: mă plictisește sau mă eliberează?
Cu toții știm că trebuie să fim atenți în biserică (iar dacă nu știm, simțim).
Trebuie.
Numai că abdicăm de la acest demers, după foarte puțină muncă. Ceilalți fac la fel, că deh!, oameni suntem... Îi putem observa la o scurtă introspecție vizuală, cu puține excepții (persoane care vor într-adevăr să trăiască momentul, sau persoane care se află în mari necazuri, mari dureri, și strigă la Dumnezeu într-un mod activ, chiar sfâșietor, aceștia din urmă fiind oarecum 'obligați' de situația în care se află să nu fie interesați de nimic altceva decât de legătura trainică pe care o leagă cu Dumnezeu).
Cred că plictiseala în timpul oricărei slujbe vine din necunoașterea semnificației momentelor care curg, unul după altul, și la care, altminteri, am putea participa fructuos. Fiecare moment care curge își trage după el o semnificație, e încărcat cu ea, însă cei mai mulți dintre noi nu o cunosc și este neapărat necesar să cunoaștem ce se întâmplă în biserică; acest lucru nu e benevol, este datoria noastră!
Ca și trupul, și sufletul are nevoie de hrană ca să fie viu, și este de la sine înțeles că trebuie să ne preocupăm de el.
Despre cum să-mi fericesc sufletul, nu dezvolt aici (poate un alt post).
Acum mă rezum la hrana cea mai selectă, eficientă și hrănitoare pt. suflet: sfintele slujbe, în special Sf. Liturghie - plus înțelegerea chestiunilor de bază: de ce există și ce "fac" slujbele, etc.
După participarea la Sf. Liturghie, toată lumea are 'o stare'... Deznădăjduitul începe să nădăjduiască; supăratul pleacă mai puțin îmbufnat; îndrăgostitul are senzația inelului; soțul se gândește că ar fi cazul să se preocupe mai mult de bucuria familiei; copiii aud mai puternic glasul conștiinței referitor la momentele când au răspuns urât părinților; vecina clevetitoare ar vrea, parcă, mai mult ca oricând, să se oprească, șamd. Lista e infinită, așa cum, toate situațiile în care ne pune viața, nu au număr.
În continuare, vă redau (scris si audio) dintr-o carte peste care am dat din întâmplare, într-un oraș din Germania.
E o carte veche și m-am bucurat mult s-o găsesc, deoarece conține cel mai important lucru: explicări, pe înțelesul oricui, a ceea ce înseamnă credința noastră.
Privitor la slujbe, aflați ce se întâmplă în biserică în fiecare moment și de ce, pas cu pas; deasemenea, aflați și răspunsuri la precupări pe care le avem - de bază, cum spuneam mai sus.
Cred că fiecare om simte nevoia să știe de ce face ceva, și ce înseamnă acel ceva.
Nu-i așa?!
Trebuie.
Numai că abdicăm de la acest demers, după foarte puțină muncă. Ceilalți fac la fel, că deh!, oameni suntem... Îi putem observa la o scurtă introspecție vizuală, cu puține excepții (persoane care vor într-adevăr să trăiască momentul, sau persoane care se află în mari necazuri, mari dureri, și strigă la Dumnezeu într-un mod activ, chiar sfâșietor, aceștia din urmă fiind oarecum 'obligați' de situația în care se află să nu fie interesați de nimic altceva decât de legătura trainică pe care o leagă cu Dumnezeu).
Cred că plictiseala în timpul oricărei slujbe vine din necunoașterea semnificației momentelor care curg, unul după altul, și la care, altminteri, am putea participa fructuos. Fiecare moment care curge își trage după el o semnificație, e încărcat cu ea, însă cei mai mulți dintre noi nu o cunosc și este neapărat necesar să cunoaștem ce se întâmplă în biserică; acest lucru nu e benevol, este datoria noastră!
Ca și trupul, și sufletul are nevoie de hrană ca să fie viu, și este de la sine înțeles că trebuie să ne preocupăm de el.
Despre cum să-mi fericesc sufletul, nu dezvolt aici (poate un alt post).
Acum mă rezum la hrana cea mai selectă, eficientă și hrănitoare pt. suflet: sfintele slujbe, în special Sf. Liturghie - plus înțelegerea chestiunilor de bază: de ce există și ce "fac" slujbele, etc.
După participarea la Sf. Liturghie, toată lumea are 'o stare'... Deznădăjduitul începe să nădăjduiască; supăratul pleacă mai puțin îmbufnat; îndrăgostitul are senzația inelului; soțul se gândește că ar fi cazul să se preocupe mai mult de bucuria familiei; copiii aud mai puternic glasul conștiinței referitor la momentele când au răspuns urât părinților; vecina clevetitoare ar vrea, parcă, mai mult ca oricând, să se oprească, șamd. Lista e infinită, așa cum, toate situațiile în care ne pune viața, nu au număr.
În continuare, vă redau (scris si audio) dintr-o carte peste care am dat din întâmplare, într-un oraș din Germania.
E o carte veche și m-am bucurat mult s-o găsesc, deoarece conține cel mai important lucru: explicări, pe înțelesul oricui, a ceea ce înseamnă credința noastră.
Privitor la slujbe, aflați ce se întâmplă în biserică în fiecare moment și de ce, pas cu pas; deasemenea, aflați și răspunsuri la precupări pe care le avem - de bază, cum spuneam mai sus.
Cred că fiecare om simte nevoia să știe de ce face ceva, și ce înseamnă acel ceva.
Nu-i așa?!
"CARTE DE RUGĂCIUNI PENTRU TOT CREȘTINUL
Întocmită de Episcopia Orthodoxă Română DIN EUROPA OCCIDENTALĂ
spre folosul sufletesc al românilor din exil, în anul dela Domnul 1981
1. CULTUL CREȘTIN
Omul este religios de la natură. Religia este legătura sa conștientă cu Dumnezeu. Religia o înțelegem și practicăm prin credință. Noi, creștinii, credem în Iisus Hristos, care este idealul perfecțiunii absolute, căutând mântuirea prin puterea și înțelepciunea Sa dumnezeiască.Printr-un imbold natural, omul simte nevoia să-și manifeste gândurile și sentimentele folosindu-se de cuvinte și de gesturi. Creștinul se străduiește să-și manifeste credința în Dumnezeu și să-I mulțumească pt. binecuvântările Sale cerești. Această manifestare exterioară a unui simțământ interior se cunoaște sub numele de cult. Totalitatea cuvintelor, a simbolurilor, a atitudinilor, a acțiunilor și a mijloacelor pe care omul le folosește în cultul privat ori public se cheamă ritual.Ritualul Bisericii Ortodoxe pentru serviciile publice își trage originea încă de pe vremea apostolică. De la Sfinții Apostoli și de la Sfinții Părinți, serviciile religioase s-au păstrat și s-au transmis din veac în veac.Scopul acestor servicii religioase este să ne sfințească viața. De aceea, este de datoria fiecărui creștin ortodox să participe la slujbele religioase și mai cu seamă la Sfânta Liturghie. Pt. a înțelege însemnătatea și frumusețea cultului trebuie să pătrundem sensul adânc al serviciilor religioase. Numai cunoscând și înțelegând conținutul acestor servicii, creștinul va găsi inspirație pt. viața sa religioasă și se va convinge de adevărurile cuprinse în ele.Cultul public în Biserica Ortodoxă este astfel aranjat ca să cuprindă cele 24 de ceasuri ale zilei. Pt. fiecare parte a zilei, în amintirea evenimentelor petrecute în acel particular moment, există servicii religioase anumite, cu rugăciuni, imnuri, ectenii și lectură. Astfel s-a format în decursul timpului ciclul celor 9 servicii zilnice. În timpurile vechi aceste servicii se făceau fiecare în parte, la vremea cuvenită, dar astăzi această rânduială este urmată numai în anumite biserici mănăstirești. În bisericile parohiale cele 9 servicii se fac numai ocazional, cu excepția a 3 dintre ele și anume: Vecernia, Utrenia și Sfânta Liturghie.Ziua liturgică începe la apusul soarelui. Serviciul religios de seară se cheamă: Vecernie. Serviciul de dimineață începe cu Utrenia și se sfârșește cu Sfânta Liturghie. Aceste servicii sunt la fel în toate bisericile ortodoxe din lume, cu excepția limbii și a câtorva tradiții locale. Rânduiala serviciilor religioase de peste an este cuprinsă în cartea numită: Tipic.
2. VECERNIA
Vecernia, ori serviciul de seară, este dedicată laudelor lui Dumnezeu, stăpânul și creatorul universului. Cuprinde ectenii pentru toate trebuințele, psalmi și cântări de căință și părere de rău pentru păcatul originar, precum și rugăciuni de speranță și mântuire prin Domnul nostru Iisus Hristos.
3. UTRENIA
Utrenia, ori serviciul de dimineață, consistă din rugăciuni de mulțumită Domnului, pentru că, după negura nopții, ne-a adus lumină.
Prima parte a Utreniei consistă mai ales din psalmi de pocăință și din cântări exprimând speranța în Mântuitorul, la care se adaugă rugăciuni de iertare. A doua parte a Utreniei este dedicată glorificării sfântului ori a zilei ce se amintesc la data respectivă. Ultima parte este compusă din imnuri de laudă și rugăciuni de cerere pentru darurile dumnezeiești.
4. SFÂNTA LITURGHIE
Cuvântul Liturghie este de origine greacă și înseamnă serviciu public. În Biserica Ortodoxă, Sfânta Liturghie este culmea tuturor serviciilor religioase pentru că Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos este oferit în misterul Sfintei Cuminecături (Euharistii). (Cuvântul Euharistie este tot de origine greacă și înseamnă mulțumită).
Sfânta Liturghie este celebrarea Sfintei Cuminecături. Taina această a fost instituită de către Însuși Mântuitorul nostru la Cina cea de Taină, Joi seară, înainte de patimile sale (Matei 26:26-29; Marcu 14:22-24; Luca 22:19-23). Atunci Mântuitorul a luat, și a frânt pâinea și a binecuvântat paharul de vin, oferindu-le pe amândouă Ucenicilor Săi și îndrumându-i să continue acest lucru ca o aducere aminte a patimilor, a morții și a învierii Sale, pentru maintuirea neamului omenesc. De atunci încoace această Taină s-a repetat, fără încetare, la fiecare Sfântă Liturghie oficiată în Biserica Ortodoxă.
Sfânta Liturghie este numită de către Sfinții Părinți ai Bisericii Misterul Misterelor. Este cea mai sfântă și mai înaltă expresie a cultului creștin. Sfânta Liturghie este misterul comuniunii noastre cu Dumnezeu, și semnul unității noastre în Hristos. Este simbolul nemuritor al învierii și al vieții de apoi.
Slujba Sfintei Liturghii s-a desvoltat gradual. În Biserica Ortodoxă se folosesc, în prezent, trei Liturghii:
(a) Liturghia Sf. Ioan Gură-de-Aur
(b) Liturghia Sf. Vasile
(c) Liturghia Sf. Grigorie (mai înainte sfințită)
Liturghia Sf. Ioan Gură-de-Aur este cea mai mult folosită în Biserica Ortodoxă.
Liturghia Sf. Vasile se oficiază numai de 10 ori pe an, și anume: duminicile din Postul Paștilor (în afară de Duminica Floriilor); în Joia Mare; în Sâmbăta Paștilor; în Ajunul Crăciunului și al Bobotezei și în ziua Sf. Vasile (La Anul Nou). Liturghia Sf. Vasile se deosebește de cea a Sf. Ioan Gură-de-Aur numai în textul rugăciunilor preotului la Sfânta Cuminecătură, și în câteva dintre ecfonise.
Liturghia Sf. Grigorie, numită și mai înainte sfinţită, pentru că Sfintele Daruri au fost sfințite la Liturghia din duminica precedentă, este oficiată numai miercurile și vinerile din Postul Paștilor și luni și marți din săptămâna Paștilor.
4.1. PARTICIPAREA LA SFÂNTA LITURGHIE
Creștinul ortodox trebuie să ia parte la Sfânta Liturghie în fiecare duminică și zi de sărbătoare. Cu toate acestea, pentru creștinul ortodox mergerea la biserică nu este o datorie, ci un privilegiu. El se consideră membru al unei familii de creștini - Biserica - care cuprinde, în sânul ei, viii și morții. Prin participarea la Sf. Liturghie, creștinul ortodox intră în tovărășia Sfinților. Oricât ar fi de nevrednic, el este primit de Tatăl iubitor din ceruri.
Această atitudine dă ortodoxului simțul de libertate, toleranță și neformalitate și contribuie la spontaneitatea, căldura și familiaritatea caracteristice Sf. Liturghii.
Intrând în biserică, creștinul ortodox, de obicei, aprinde lumânări în fața unei icoane, se închină la icoana zilei, zice rugăciunile sale și apoi se unește cu comunitatea în rugăciuni și devoțiuni. Când se cuvine el îngenunchează, își face semnul crucii, se ridică în picioare ori se așează pe scaun.
Aici este cazul să se precizeze că gesturile și atitudinea creștinului ortodox în biserică sunt expresia simțămintelor sale personale și de aceea sunt lăsate la aprecierea lui, spre deosebire de secte, unde totul este reglementat. Un creștin ortodox poate să-și facă semnul crucii, să îngenunchieze, să sărute icoanele, să stea în picioare ori pe scaun oricând simte că trebuie să facă așa, cu singura condiție să nu deranjeze sfânta slujbă și pe alți împreună-rugători.
În bisericile ortodoxe din antichitate nu au existat scaune în afară de cel al Episcopului și al Împăratului. Mai târziu s-au introdus stranele din jurul pereților, unde stăteau bătrânii și bolnavii. Ulterior, luând în considerație faptul că unii din membrii bisericilor sunt muncitori, care vin adeseori de la lucrul greu din fabrici, s-a permis, în multe biserici, introducerea de bănci ori scaune.
În ceea ce privește îngenunchierea, istoria și tradiția bisericească ne spun că, la începuturile creștinismului, toți se rugau, fără încetare, în fiecare zi, nu numai Duminica, și că atitudinea comună a creștinului era să îngenunchieze când se ruga. Primul Sinod Ecumenic a decis, însă, ca Duminica, fiind ziua de bucurie a învierii Domnului, creștinii să se roage stând în picioare. Timpurile următoare au stabilit, însă, practica generală ca participanții la Sfânta Liturghie să îngenunchieze măcar o dată și anume la momentul prefacerii pâinii și a vinului, când corul cântă: Pe Tine Te lăudăm.... În bisericile ortodoxe române se îngenunchiază și în alte momente ale Sfintei Liturghii, nu pentru a manifesta durere, ci ca o expresie de umilință și respect față de Sfânta Evanghelie și Sfintele Daruri. În cartea de față sunt indicate locurile din Sfânta Liturghie în care se obișnuiește îngenunchierea.
Sfânta Liturghie se oficiază o singură dată pe zi la același altar. Un preot nu poate oficia două Liturghii în aceeași zi. De aceea, în bisericile ortodoxe există o singură Liturghie duminica și în zilele de sărbătoare. Slujitorul Sfintei Liturghii este episcopul ori preotul. La ocazii speciale, episcopi și preoți oficiază împreună. Ei pot fi asistați de diaconi. Un diacon nu poate oficia Sfânta Liturghie singur.
Sfânta Liturghie ortodoxă este totdeauna cântată. Răspunsurile sunt date de cântăreți special pregătiți pentru acest lucru, de către cor, ori de către popor. În antichitate, obiceiul a fost ca întreaga comunitate să dea răspunsurile.
Cântarea în Biserica Ortodoxă este rugăciunea transpusă în poezie și muzică. De aceea, Sfinții Părinți și canoanele bisericești au condamnat muzică prea elaborată și folosirea instrumentelor în răspunsurile date la Sf. Liturghie. Până astăzi nu se folosesc instrumente muzicale care să dea răspunsurile liturgice. În unele biserici s-a admis folosirea unui mic organ pt. darea tonului de către cântăreț.
4.2. RUGĂCIUNI CARE SE ZIC DE CREDINCIOȘI ÎNAINTE ȘI ÎN TIMPUL SF. LITURGHII
Creștinul adevărat își exprimă sentimentele sale de mulțumire și recunoștință pentru Tatăl Ceresc, făcătorul cerului și al pământului, prin rugăciune. Unii creștini se roagă cu regularitate, dimineața și seara, înainte și după mâncare, precum și la începutul și sfârșitul fiecărei lucrări.
Toți creștinii ar trebui să se roage mai ales când se duc la biserică. Sf. Liturghie este, în întregimea ei, o colecție de rugăciuni frumoase și pline de conținut sufletesc. Preotul se roagă când îmbracă sfintele veșminte, când prepară Sf. Proscomidie, când poporul, cantorii ori corul dau răspunsurile. Cântările la strană, ori ale corului, sunt ele însele rugăciuni puse pe melodii. Toți participanții la Sf. Liturghie sunt învăluiți în această atmosferă de rugăciune intensă.
Pentru a răspunde dorinței celor care ar dori să ia parte și mai activ în slujba Sf. Liturghii, există și rugăciuni speciale pe care românii le-au folosit din timpuri vechi în bisericile lor. Începând cu rugăciunile pregătitoare pt. mergerea la biserică, credincioșii pot găsi în cărți cum este și cea de față rugăciuni potrivite fiecărui moment important din Sf. Liturghie.
Fără a distrage atenția de la mersul sfintelor slujbe, credincioșii le pot folosi pt. o și mai adâncă participare sufletească la Sf. Liturghie.
5. CUVÂNT DESPRE PROSCOMIDIE
Proscomidia se face la sfârşitul Utreniei, imediat înainte de începerea Sf. Liturghii. Proscomidia este serviciul pregătirii pâinii şi a vinului pt. Sfânta Cuminecătură. În vremile vechi mai mult, dar şi astăzi, credincioşii aduc la biserică daruri de pâine şi vin, dovedind prin aceasta că Sf. Liturghie este oferirea vieţii lor lui Dumnezeu.
Proscomidia începe atunci când preotul iese în faţa Sf. Altar îmbrăcat în reverendă şi rosteşte anumite rugăciuni, după care intră din nou în Sf. Altar pe uşa dinspre sud (cea din dreapta credincioşilor) şi se îmbracă cu sfintele veşminte. Îndată după îmbrăcare, preotul îşi spălă mâinile, face semnul crucii şi se îndreaptă spre masa Proscomidiei, pe care se află: Sf. Potir, Sf. Disc, Steaua, Copia, Linguriţa pt. Cuminecătură, Buretele şi Prescura. Zicând cele prescrise de tipic, preotul taie cu Copia părticele din Prescură şi le aranjează într-o anumită ordine pe Sf. Disc. Mai întâi se scoate Sf. Agneţ, o părticică din Prescură pe care sunt imprimate literele simbolice IC-XC-NI-KA, reprezentând punerea lui Iisus în ieslea din Nazareth. Sf. Agneţ mai simbolizează şi Mielul lui Dumnezeu care spălă păcatele lumii.
În Sf. Potir se toarnă apoi vin curat de struguri, amestecându-se cu apă, simbolizând Sângele şi Apa care au curs din Coasta împunsă a lui Iisus pe cruce.
După aceea, se scoate o părticică în formă de triunghi şi se pune pe Sf. Disc, în memoria Maicii Domnului. Nouă părticele se scot în amintirea celor 9 Cete ale Sfinţilor: Sf. Ioan Botezătorul, Profeţii, Apostolii, Sf. Ierarhi, Martirii, Preacuvioasele Maici, Sfinţii fără de arginţi, Ioachim şi Ana, Sfinţii a căror pomenire se face în ziua respectivă şi a Sfântului a cărui Liturghie se oficiază.
Părticele se mai scot apoi pt. autorităţile bisericeşti şi civile, pt. ctitorii şi binefăcătorii bisericii în care se slujeşte, pt. sănătatea şi mântuirea celor vii şi pt. iertarea păcatelor morţilor.
După ce părticelele au fost aşezate în ordine, se acoperă cu acoperămintele şi cu Sf. Aer, simbolizând giulgiul în care Sf. Iosif a înfăşurat Trupul lui Hristos şi piatra care a pecetluit mormântul. Preotul le tămâiază, făcând rugăciuni, pt. ca Domnul să binecuvinteze aceste daruri, şi să le primească în memoria celor care le-au adus şi a celor pt. care s-au adus.
Terminându-se Proscomidia, preotul iese din nou în faţa Sf. Altar şi zice rugăciunile prescrise pt. a începe Liturghia Catehumenilor. Catehumenii - ori cei chemaţi - erau persoanele ce se instruiau în învăţătura creştină şi se pregăteau pt. a primi Sf. Botez.
Liturghia Catehumenilor are, prin urmare, un caracter instructiv. În timpurile vechi, catehumenii erau admişi numai la această parte a Sf. Liturghii, trebuind să iasă afară la momentul când se ziceau cuvintele: ''Cei chemaţi, ieşiţi...''.
6. LITURGHIA SFÂNTULUI IOAN GURĂ-DE-AUR
6.1. LITURGHIA CATEHUMENILOR (A CELOR CHEMAȚI)
Se trag perdelele și Ușile Împărătești se deschid. Credincioșii se ridică în picioare. Altarul reprezentând Împărăția Cerurilor, darea la o parte a perdelelor în timpul slujbelor înseamnă descoperirea pentru neamul omenesc a misterelor mântuirii care s-au revelat la întruparea Domnului nostru Iisus Hristos. Deschiderea Ușilor Împărătești simbolizează deschiderea porților Paradisului și intrarea în Împărăția lui Dumnezeu. Momentul deschiderii Ușilor Împărătești ne mai amintește și deschiderea Cerului la Botezul Domnului.
Preotul ridică Sf. Evanghelie și face cu ea semnul crucii peste Sf. Antimis, care este așezat pe masa Altarului. Sf. Liturghie începe prin binecuvântarea solemnă a Împărăției lui Dumnezeu:
Preotul: Bine este cuvântată Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Corul: Amin.
(...)
ECTENIA MARE
Constituie prima parte a majorității serviciilor religioase ortodoxe. Este 'rugaciunea universala' în sensul că în ea sunt cuprinse toate trebuințele omenești. Creștinul ortodox nu ia parte la Sf. Liturghie ca un individ izolat. El participă în rugăciunile Bisericii și Biserica se roagă pt. el și pt. toată lumea. Cererile din ectenia mare sunt cunoscute și sub numele de 'cereri pentru pace', pentru că încep prin invocarea păcii, precum a poruncit Mântuitorul.
(...)
Biserica Ortodoxă are mare iubire și venerație pt. Născătoarea de Dumnezeu, de aceea ea este amintită în toate ecteniile, înainte de Ecfonis (încheiere).
(...)
ANTIFOANELE
Antifoanele sunt psalmi cântați alternativ, vers cu vers.
Primul Antifon preamărește pe cea mai mare dintre milele lui Dumnezeu - întruparea lui Hristos-Fiul - și variază la praznicele mari.
(...)
Antifonul al doilea, ca și primul, variază, după sărbători. Acest imn a fost compus de împăratul bizantin Justinian, în secolul al 6-lea, și introdus în Sf. Liturghie pt. a onora tot întruparea Fiului lui Dumnezeu.
La zilele de sărbători mari bisericești, Antifoanele și imnurile sunt omise și se cântă, alternativ, versuri din Psaltire, la care se adaugă speciale cântări potrivite sărbătorii respective.
(...)
INTRAREA MICĂ
Ușile se deschid, credincioșii se ridică în picioare.
Preotul ridică Sf. Evanghelie și înconjoară cu ea masa Altarului, îndreptându-se spre Proscomidier, după care iese pe ușa diaconească de nord (partea stângă văzută de credincioși), precedat de diacon(i) ori de crâsnic, cu lumânări aprinse și cădelniță. Făcând un sfert de cerc, preotul se îndreaptă, cu Sf. Evanghelie ridicată, către Ușile Împărătești.
Intrarea mică simbolizează începutul propovăduirii Mântuitorului pe pământ. Sf. Evanghelie amintește credinciosului înțelepciunea cuprinsă în ea. Lumânările aprinse care preced procesiunea înseamnă că lumina este cuvântul lui Dumnezeu, iar diaconii ori crâsnicul mergând-înainte simbolizează premergerea lui Ioan Botezătorul.
Ridicarea Sf. Evangheliei simbolizează biruința creștinismului în toată lumea.
(...)
Preotul exclamă: Înțelepciune, drepți.
Această exclamație a preotului este pt. a atrage atenția asupra înțelepciunii cuprinse în Sf. Evanghelie. Acum preotul intră în Altar prin porțile împărătești și pune Sf. Evanghelie pe Sf. Masă. Corul începe imediat să cânte imnul intrării.
(...)
SFINTE DUMNEZEULE
Preotul tămâiază biserica și pe credincioși în vreme ce corul cântă Sfinte Dumnezeule. Tămâia este folosită în timpul rugăciunilor pt. a indica, în mod figurativ, înălțarea rugăciunii către Dumnezeu precum se înalță fumul de tămâie către Cer.
(...)
APOSTOLUL
În timpul citirii Apostolului credincioșii pot să șadă dacă nu se tămâiază de către preot prin biserică.
Cititorul, din mijlocul bisericii, recită Prochimenul Apostolului. Prochimenul e un vers care se ia din Biblie și se citește înainte de Apostol, indicând conținutul, pe scurt, a celor ce urmează să se citească. Apoi, cititorul citește Epistola zilei iar preotul tămâiază Altarul și pe credincioși.
(...)
Corul ori cititorul cântă: Aliluia, aliluia, aliluia.
În limba ebraică, cuvântul aliluia înseamnă Lăudați pe Domnul și exprimă bucuria omului în prezența lui Dumnezeu care s-a descoperit lumii în Scripturi.
(...)
Corul cântă: Mărire Ție, Doamne, mărire Ție.
Această repetată exclamație de mărire Ție exprimă bucuria credincioșilor că au fost învredniciți să asculte cuvântul lui Dumnezeu. În practica veche bisericească, imediat după citirea Evangheliei se ținea predica. În unele biserici se procedează la fel și astăzi, mai ales la Liturghia oficiată de un Episcop. În predica de explicare a Evangheliei se evidențiază calitatea și autoritatea de învățător a preotului. Preotul reprezintă, în funcțiunile sale spirituale, pe Dumnezeu, și este păzitorul adevărului.
(...)
La ECTENIA CERERII STĂRUITOARE, Ușile Împărătești se închid. Credincioșii pot să șadă.
În ectenia ce urmează, numită a cererii stăruitoare, Biserica menționează trebuințele imediate și particulare ale membrilor ei. Răspunsurile sunt deosebite de alte ectenii, fiind Doamne miluiește de trei ori. În această ectenie se introduc de obicei rugăciunile speciale pt. bolnavi, suferinzi, persecutați, călători, morți, etc.
(...)
ECTENIA CATEHUMENILOR
În vremile vechi, Biserica era foarte severă cu privire la practica liturgică. Numai cei ce erau botezați și în bună rânduială cu Biserica erau admiși la Sf. Liturghie și la Cuminecătură. Cei care voiau să devină creștini erau instruiți în doctrina și practica bisericească prin lecturi și alte medode. Ei se numeau catehumeni. Ei erau chemați să participe la prima parte a Sf. Liturghii, de aceea se numesc și cei chemați, iar prima jumătate a Sf. Liturghii se numește Liturghia Chemaților. Cei chemați ascultau citirea Apostolului și a Evangheliei și predica zilei. Ajungându-se la momentul acesta, se făcea ectenia dedicată lor, cu rugăciune pt. ei și cu chemarea de a ieși din Biserică.
(...)
6.2. LITURGHIA CREDINCIOȘILOR
Este partea mistică a Sf. Liturghii care include prefacerea darurilor în Trupul și Sângele Mântuitorului și cuminecarea credincioșilor. Credincios nu înseamnă numai unul care crede, ci unul care, pe lângă a crede, respectă și practică rânduielile bisericești.
Prima parte a Liturghiei credincioșilor este dedicată rugăciunilor de mulțumită lui Dumnezeu pt. că a binevoit să dea Bisericii dreptul de celebrare a Sf. Taine și rugăciunilor de cerere care amintesc participanților patimile, moartea pe cruce, punerea în mormânt, învierea și a doua venire a Mântuitorului.
(...)
INTRAREA CEA MARE
Se deschid Ușile Împărătești.
În vreme ce se cântă Heruvicul, preotul tămâiază Altarul, icoanele și poporul, zicând, în mers, Psalmul 50: Miluiește-mă Dumnezeule.... După ce a terminat cu tămâierea, face trei închinăciuni, ori metanii, în fața Altarului, sărută Sf. Antimis și Sf. Masă, se întoarce cu fața către popor, făcând o plecăciune și zicând: Binecuvântați și iertați, și apoi merge la Proscomidier.
Preotul zice, în taină, rugăciunea: Dumnezeule, curățește-mă pe mine, păcătosul.
Preotul ia, apoi, Sf. Aer și îl pune pe umerii diaconului ori ai săi, dacă se oficiază fără diacon.
Preotul continuă, în taină, zicând: Ridicați mâinile voastre la cele sfinte și binecuvântați pe Domnul.
Preotul ia, după aceea, Sf. Disc în mâna stângă și Sf. Potir în mâna dreaptă și precedat de purtătorii crucii, ai sfeșnicelor și ai cădelniței începe Intrarea cea Mare, ieșind prin ușa diaconească.
(...)
Credincioșii se ridică în picioare.
Intrarea Mare simbolizează mergerea Mântuitorului la Golgota pt. a suferi moartea. În acest moment, masa Proscomidiei simbolizează Golgota, iar masa Altarului, mormântul Domnului.
Ajuns (înapoi) în Sf. Altar, preotul depune Sf. Disc și Sf. Potir pe Sf. Antimis care se află întins pe Sf. Masă. Sf. Antimis este o bucată de pânză pe care se află reprodusă, în pictură, punerea în mormânt a Mântuitorului. În partea de sus a Sf. Antimis, într-o punguliță mică, se pun Sf. Moaște, fără de care nu se poate oficia Sf. Liturghie. Numai unde se găsesc Sf. Moaște depuse în masa de Altar, Sf. Antimis poate fi fără Sf. Moaște.
Se închid Ușile Împărătești și se trage perdeaua. Închiderea ușilor și tragerea perdelei simbolizează, în acest moment, răsturnarea pietrei peste Mormântul Domnului, iar Sf. Aer, acoperind Sf. Daruri, reprezintă piatra de deasupra Mormântului.
(...)
ECTENIA PUNERII ÎNAINTE
Ectenia punerii înainte a Sf. Daruri îndeamnă credincioșii să pună la o parte toate grijile lumești și să se roage pt. darurile cerești. În ea se reamintesc cerințele pt. ca Sf. Daruri să fie bine primite de Dumnezeu: pace duhovnicească, dragoste și unitatea credinței. Credincioșii pot să șadă.
(...)
Preotul spune: Să ne iubim unii pe alții, ca, într-un gând, să mărturisim.
În acest moment al Sf. Liturghii credincioșii schimbau sărutul păcii, obicei care astăzi se practică numai de către cei care slujesc Sf. Liturghie.
(...)
Preotul spune (cu voce tare): Ușile, ușile. Cu înțelepciune să luăm aminte.
În vremile de demult, vorbele ușile, ușile reaminteau diaconilor să păzească intrarea pt. ca nici un nebotezat ori nechemat să nu între în biserică. Astăzi, expresia aceasta are numai semnificația de a păzi porțile sufletului nostru ca să nu intre gândurile cele rele în momentul în care ne pregătim să mărturisim credința ortodoxă.
CREZUL
Crezul este mărturisirea credinței așa cum a fost formulată la primele două Sinoade Ecumenice. Este un rezumat scurt, dar cuprinzător, a învățăturilor creștine.
În timpul rostirii Crezului, preotul ridica Sf. Aer și îl ține ori clatină deasupra Sf. Daruri, mișcarea aceasta simbolizând adierea grației Duhului Sfânt.
PREGĂTIREA PENTRU PREFACEREA SFINTELOR DARURI
Începând după Crez, Sf. Liturghie este dedicată în mod deosebit rugăciunilor și cântărilor pregătitoare pt. prefacerea Sf. Daruri, care sunt descoperite pe Sf. Masă. Se începe cu îndemnul către credincioși să stea atenți și să se prepare pt. Sfânta Jertfă.
Preotul: Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte: Sfânta Jertfă cu pace a o aduce.
(...)
Preotul (cu voce tare): Cântare de biruință cântând, strigând, glas înălțând și grăind.
Corul și credincioșii cântă aici Imnul Triumfal compus din cântecul îngerilor care stau în jurul Tronului Dumnezeiesc și din imnul pe care iudeii l-au cântat Mântuitorului la intrarea în Ierusalim. Cuvântul Osana este de origine ebraică și înseamnă Doamne mântuiește.
Corul: Sfânt, sfânt, sfânt, e Domnul Savaot; plin este Cerul și pământul de mărirea Lui. Osana întru cei de sus. Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului. Osana întru cei de sus.
(...)
Preotul (cu voce tare): Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu care se frânge pentru voi, spre iertarea păcatelor.
Acestea sunt cuvintele prin care s-a instituit Sfânta Taină a Cuminecăturii de către Mântuitorul. Sunt expresia cea mai înaltă a iubirii lui Dumnezeu față de oameni. În acest sfânt moment, preotul lucrează în numele însuși al Mântuitorului.
Corul: Amin.
Preotul zice în taină: Asemenea și paharul, după cină, zicând:
Preotul (cu voce tare): Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu al Legii noi, care pentru voi și pentru mulți se varsă, spre iertarea păcatelor.
Corul: Amin.
Preotul, în taină: Aducându-ne aminte, dar, de această poruncă mântuitoare și de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de cruce, de groapa, de învierea cea de a treia zi, de suirea la Ceruri, de şederea de-a dreapta, de a doua şi preamărita iarăşi-venire...
Preotul (cu voce tare): ...Ale Tale, dintru ale Tale, Ţie Îţi aducem de toate şi pentru toate.
Preotul apucă cu mâinile cruciş Sf. Disc şi Sf. Potir şi le ridică deasupra Sf. Antimis, făcând cu ele semnul crucii. Această ridicare simbolizează înălţarea Mântuitorului pe cruce pt. mântuirea noastră.
(...)
PREFACEREA SFINTELOR DARURI
Credincioşii îngenunchiază.
Corul: Pe Tine Te lăudăm, pe Tine bine Te cuvântăm, Ţie Îţi mulţumim, Doamne, şi ne rugăm Ţie, Dumnezeul nostru.
Acesta este cel mai important şi mai sfânt moment din Sf. Liturghie. În timp ce corul cântă Pe Tine Te lăudăm..., în Altar se zic rugăciunile prefacerii Sf. Daruri. Preotul se roagă pt. ca Domnul să trimită pe Sf. Duh, sfinţind şi prefăcând Sf. Daruri în Trupul şi Sângele Mântuitorului. Clopotele bisericii sună pt. a anunţa credincioşilor care nu ar fi de faţă că pâinea şi vinul au devenit acum Trupul şi Sângele Mântuitorului.
(...)
Preotul face apoi semnul crucii peste Sf. Pâine, zicând încet: Şi fă, adică, Pâinea această, cinstit Trupul Hristosului Tău. Amin.
Preotul face semnul crucii peste Sf. Potir, zicând: Iar ce este în Potirul acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău. Amin.
Făcând apoi cruce peste amândouă, zice: Prefăcându-le, cu Duhul Tău cel Sfânt. Amin. Amin. Amin.
(...)
După prefacerea Sf. Daruri, preotul aminteşte în rugăciunile sale pe toţi cei pt. care s-au oferit aceste Daruri, pe Sfinţi şi pe Maica Domnului. Tămâiază apoi Altarul şi Sf. Cuminecătură şi binecuvântează anafora care se va împărţi la sfârşitul slujbei.
(...)
ECTENIA ÎNAINTE DE "TATĂL NOSTRU"
Credincioşii pot să şadă. Această ectenie pregăteşte pe credincioşi pt. Sf. Cuminecătură. Se sfârşeşte cu Tatăl Nostru.
(...)
La Rugăciunea Domnească - Tatăl Nostru, credincioşii se ridică în picioare.
(...)
SFÂNTA ÎNĂLŢARE
Preotul ridică Sf. Pâine deasupra Sf. Disc pt. a fi adorată de credincioşi şi zice, cu voce tare: Să luăm aminte. Sfintele Sfinţilor.(...)
ÎMPĂRTĂŞIREA PREOTULUI
Credincioşii pot să şadă. În vreme ce corul ori cântăreţii cântă Priceasna, în Altar preotul se împărtăşeşte. Zicând rugăciunile prescrise, el împarte Sf. Pâine în patru părţi: una o pune în Sf. Potir, cu alta se împărtăşeşte pe el şi pe diacon, dacă este, iar celelalte două părţi le ţine pt. împărtăşirea credincioşilor. În Sf. Potir toarnă apă caldă, simbolizând pogorârea Duhului Sfânt asupra Bisericii, care este Corpul lui Hristos.
(...)
ÎMPĂRTĂŞIREA CREDINCIOŞILOR
După terminarea Pricesnei, se trage perdeaua şi se deschid Uşile Împărăteşti, simbolizând, de data aceasta, înlăturarea pietrei de pe mormântul Mântuitorului şi Învierea.
Credincioşii sunt invitaţi la Sf. Cuminecătură. Numai aceia se pot împărtăşi însă care s-au mărturisit mai înainte şi au primit dezlegare de păcatele făcute. Sf. Cuminecătură în bisericile ortodoxe se dă sub amândouă formele - pâine şi vin - cu linguriţa.
(...)
Credincioşii care sunt pregătiţi să primească Sfânta Cuminecătură, se apropie de Sf. Altar cu o lumânare aprinsă în mână. Preotul zice, cu voce tare, rugăciunea dinaintea Cuminecării, pe care credincioşii o repetă, apoi preotul dă Sf. Împărtăşanie celor care se prezintă, zicând pt. fiecare:
Se împărtăşeşte robul lui Dumnezeu (N) cu cinstitul şi preasfântul Trup şi Sânge al Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor sale şi spre viaţa de veci.
(...)
După împărtăşire, preotul binecuvântează poporul cu Sf. Potir şi Sf. Disc, şi le duce pe amândouă la masa Proscomidiei, în amintirea Înălţării Mântuitorului la cer.
ECTENIA DE MULŢUMITĂ
După ce credincioşii au adorat pe Mântuitorul, manifestat în Taina Cuminecăturii, şi după ce s-a cântat imnul de mulţumire, preotul face ectenia mulţumirii. Întorcându-se la Sf. Masă, împătură Sf. Antimis şi, ridicând Sf. Evanghelie, face semnul crucii deasupra, apoi zice, cu voce înaltă: Drepţi primind dumnezeieştile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cereştile şi de-viaţă-făcătoarele, înfricoşătoarele lui Hristos Taine, cu vrednicie să mulţumim Domnului.
(...)
RUGĂCIUNEA AMVONULUI
Preotul iese prin Uşile Împărăteşti şi înaintează spre mijlocul bisericii apoi se întoarce cu faţa către Sf. Altar, citind rugăciunea Amvonului, care este un fel de rezumat al întregului serviciu liturgic.
(...)
Terminându-se Sf. Liturghie, se împarte anafora, apoi preotul miruieşte. Se duce apoi în Altar pt. a potrivi, adică a consuma ceea ce a rămas în Sf. Potir după cuminecare. Zicând rugăciuni de mulţumire, se dezbracă de veşminte şi pregăteşte Sf. Masă pt. serviciul următor.
7. POVĂŢUIRE DESPRE SFÂNTA SPOVEDANIE
Spovedania, care este una din cele 7 Sfinte Taine ale Bisericii, este, de fapt, dezbrăcarea omului de păcate şi înnoirea lui prin botezul lacrimilor de pocăinţă şi prin iertarea harică, pe care o săvârşeşte asupra lui preotul duhovnic.
Căinţa trebuie să fie unită cu rugăciunea. Lacrimile spălă păcatul şi sunt socotite ca al doilea botez.
Dacă ai căzut, nu deznădăjdui, ci, îndată, ridică-te şi te întoarce spre drumul curăţiei, sfinţeniei şi desăvârşirii tale.
Ca să te spovedeşti, trebuie să ai un duhovnic, pe care să-l cauţi şi să-l alegi numai din pricini duhovniceşti. Duhovnicul, pe lângă săvârşitorul tainei de dezlegare, este şi doctor sufletesc, şi cu cât ne cunoaşte mai bine, cu atât ne poate ajuta mai mult.
Acel ce acoperă la spovedit sau nu spune vreun păcat de moarte, de care-şi aduce aminte, face un nou păcat de moarte, şi, în loc de iertare, va fi osândit.
Dacă ai, totuşi, un păcat de moarte pe care nu l-ai mărturisit la spovedanie fiindcă l-ai uitat fără voia ta, atunci este destul dacă-l mărturiseşti la spovedania următoare. Dacă nu l-ai mărturisit de ruşine, sau pt. că n-ai făcut bine cercetarea cugetului, atunci trebuie să spui duhovnicului păcatul pe care l-ai ascuns, să spui la câte spovedanii nu l-ai mărturisit şi să faci o mărturisire desăvârşită.
(...)
Spovedania trebuie să aibă înaintea ei o amănunţită cercetare a cugetului şi hotărârea tare de a ne îndrepta, precum şi a nu ne mai întoarce la viaţa păcătoasă.
Duhovnicul poate fi cercetat şi înainte cu câteva zile de a ne spovedi, cerându-i-se ajutor pt. pregătirea de spovedanie.
La spovedanie nu trebuie să repeţi acele păcate de care te-ai căit mai înainte, de care ai fost dezlegat şi pe care nu le-ai mai săvârşit. Altminteri, ar însemna o neîncredere în puterea tainei ce se săvârşeşte prin spovedanie.
Să nu te afli în situaţia că ai înşirat toate mărunţişurile, iar ceea ce este mai însemnat ai scăpat din vedere. Nu ţi-ai mărturisit cele mai grele păcate. N-ai recunoscut şi n-ai însemnat că: tu nu iubeşti pe Dumnezeu, urăşti pe aproapele, nu crezi în cele ce spune Cuvântul Domnului şi eşti plin de mândrie şi de mărire deşartă. În aceste patru păcate intra toată răutatea şi toată stricăciunea noastră sufletească. De fapt, ele sunt rădăcinile cele mai însemnate, din care răsar toate vlăstarele căderilor noastre în felurite păcate.
8. RÂNDUIALA SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII
Creştinul care s-a spovedit şi a împlinit fără nici o ştirbire canonul rânduit pt. el de preotul-duhovnic, se poate apropia de Sf. Altar pt. a se împărtăşi cu Sfântul Trup şi Sânge al Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, după ce s-a împăcat cu toţi cei din jurul său. Numai cei pregătiţi astfel pot îndrăzni să ceară preotului să fie împărtăşiţi, la vremea cuvenită din timpul Sf. Liturghii.
9. CÂTEVA REGULI DIN TIPICUL BISERICESC
Mulţi creştini nu sunt dumeriţi, totdeauna, asupra posturilor mari şi mici, asupra zilelor şi sărbătorilor în care se dezleagă postul, precum şi asupra multor rânduieli bisericeşti. În calendar nu se găsesc, iar preotul nu-i oricând la îndemână pt. lămuriri.
De aceea, s-au adunat aici, după putinţă, însemnări culese din Tipicul cel Mare al Bisericii şi s-au mai adăugat şi alte însemnări din cărţile de slujba, ca să le ştie orişicare credincios şi să le urmeze întocmai.
9.1. POSTURILE RÂNDUITE DE BISERICĂ ÎN CURSUL ANULUI
Posturile de peste an şi pricinile pt. care ţinem aceste posturi sunt:
I. Sfântul şi Marele Post, care se mai numeşte Postul Paştilor, este rânduit pt. curăţirea sufletului prin ajunare, rugăciune, milostenie, spovedanie şi împărtăşanie. El închipuie postul de 40 de zile al Mântuitorului. Ține şapte săptămâni. E în legătură cu Paştile, sărbătoare care se mută. De aceea, începutul acestui post este arătat în calendarul fiecărui an.
În acest post nu mâncăm: carne, ouă, brânză, lapte. De asemenea, postim de: peşte, vin, untdelemn. Mâncăm, deci, numai legume şi poame şi bucate fără unsoare.
Pentru asprimea postului şi pt. slăbiciunea trupului omenesc, precum şi pt. cinstirea zilelor în care se săvârşeşte Sf. Liturghie, canoanele Bisericii îngăduie creştinilor dezlegare la vin şi la untdelemn în Sfântul şi Marele Post, în anumite zile.
Cu deosebită evlavie se cuvine să postim săptămâna de la începutul Postului Mare şi Săptămâna Patimilor.
Astfel, în săptămâna de la începutul Marelui Post: luni şi marţi, se mănâncă numai odată pe zi - seara -, pâine şi apă. Iar în Săptămâna Patimilor, afară de joi - când facem două mese - se mănâncă la fel; vineri şi sâmbătă este post desăvârşit.
Bolnavii au voie să mănânce bucate cu untdelemn în Postul Mare.
II. Postul Sfinţilor Apostoli s-a aşezat de biserică în cinstea sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, precum şi a celorlalţi apostoli. Acest post este un prilej de înălţare a sufletului. Stă în legătură cu Paştile şi cu Pogorârea Duhului Sfânt, sărbători care se mută. De aceea, nu începe la o dată sorocită, ci ţine când mai mult, când mai puţin. Lăsăm sec însă totdeauna în Duminica Tuturor Sfinţilor seara, şi postim până la 29 iunie - ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, care, dacă va cădea miercurea sau vinerea, mâncăm peşte, legume şi poame.
În acest post nu mâncăm: carne, ouă, lapte şi brânză. Lunea, miercurea şi vinerea nu mâncăm untdelemn şi nu bem vin, marţea şi joia este, însă, dezlegare la untdelemn şi la vin.
III. Postul Sfintei Marii se ţine în cinstea Prea-Sfintei Născătoare de Dumnezeu care, înainte de adormire, a petrecut în neîncetată rugăciune şi ajunare.
Durează două săptămâni: de la 1 la 15 august.
Nu mâncăm în acest post: carne, ouă, brânză, lapte şi peste. Untdelemn şi vin, numai sâmbăta şi duminica. Iar peşte, numai la Schimbarea la Faţă - la 6 august.
IV. Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului, iarăşi ne dă putinţa curăţirii trupeşti şi sufleteşti. El închipuie ajunarea de 40 de zile a Proorocului Moise precum şi postul patriarhilor din Vechiul Testament. După cum aceia aşteptau venirea lui Mesia cu post şi rugăciune, aşa se cuvine să aştepte şi creştinii şi să întâmpine prin ajunare pe Cuvântul lui Dumnezeu născut din Fecioara Maria.
Acest post ţine 40 de zile: de la 15 noiembrie la 25 decembrie.
Postim de carne, ouă, lapte şi brânză. Lunea, miercurea şi vinerea mâncăm bucate fără unsoare şi fără vin; marţea şi joia se dezleagă la untdelemn şi vin, iar sâmbăta şi duminica dezlegare la peste, untdelemn şi vin.
Dacă, în zilele de luni, miercuri şi vineri prăznuim vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, mâncăm untdelemn şi bem vin; iar de va cădea hramul bisericii sau sărbătoare însemnată în calendar cu cruce rostie în aceste zile, atunci dezlegăm şi la peşte.
La Intrarea în Biserică a Maicii Domnului - 21 noiembrie - mâncăm peşte, chiar dacă această sărbătoare ar cădea miercurea sau vinerea.
În ziua de Ajun se mănâncă tocmai seara şi anume: grâu fiert, îndulcit cu miere, poame, covrigi sau turte de făină, căci cu seminţe au ajunat Daniil proorocul şi cei trei tineri din Babilon, care au închipuit - mai înainte - naşterea lui Hristos.
La Crăciun, în orice zi ar cădea, mâncăm dulce.
9.2. ZILELE ŞI TIMPUL ÎN CARE SE FACE SFÂNTUL MASLU
Sfântul Evanghelist Marcu scrie despre Sfinţii Apostoli că scoteau mulţi draci şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i tămăduiau, după pilda şi porunca lăsată lor de Mântuitorul. De aceea, Sf. Apostol Iacob, în epistola să îndeamnă pe creştinii bolnavi, zicând: Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pt. dânsul, ungându-l pe dânsul cu untdelemn întru numele Domnului. Pe aceste temeiuri Biserica noastră a rânduit Taina Sfântului Maslu, despre a cărei putere Sf. Simeon al Tesalonicului învaţă aşa: Maslul dă dezlegare păcatelor, ridică din boli şi dă sfinţire. Este bine, deci, să facă maslu şi cei bolnavi şi cei sănătoşi pt. tămăduire şi iertarea păcatelor.
Maslul se face oricând ai nevoie. Dar se obişnuieşte mai cu seamă în zilele de post şi în toate posturile.
Untdelemnul şi făina de la maslu, pe care credincioşii le iau acasă, să se păstreze la loc sfinţit, ca să nu se pângărească, prin necinste şi călcare, cele peste care a umbrit puterea lui Dumnezeu, s-a chemat numele Lui, şi care s-au pecetluit cu semnul Sf. Cruci, cum bine grăieşte Sf. Simeon al Tesalonicului, într-una din cărţile sale.
Căderea la Sfintele Daruri, însemnarea cu Sfânta Copie şi dezbrăcarea Sfintelor Veşminte peste cel suferind sunt mijloace pe care Biserica ni le pune la îndemână pt. tămăduirea de boli. Ele se fac numai în zilele în care se săvârşeşte Sf. Liturghie. Cereţi preoţilor să vi le facă. Căci căderea la Sfintele Daruri şi atingerea de ele vindecă pe cel bolnav întocmai cum a vindecat pe femeia din Evanghelie, care, fiind bolnavă de scurgerea sângelui, s-a atins de haina Mântuitorului; însemnarea cu Sfânta Copie ne ridică din boli, aşa cum Hristos cel împuns cu suliţa în coastă, a ridicat din osânda blestemului pe Eva, zidită din coasta lui Adam; iar dezbrăcarea veşmintelor pe care o face preotul peste bolnav închipuie dezbrăcarea creştinului de boli şi de neputinţele sale.
9.3. SĂRINDARELE DE OBŞTE, SĂRINDARELE PARTICULARE, POMELNICUL ANUAL
Grija necontenită pt. soarta morţilor este una din datoriile creştineşti cele mai mari. Nimic nu îmblânzeşte mai mult pe Dumnezeu şi nu-L pleacă spre iertarea celor rapostati decât rugăciunile preotului la Sfânta Liturghie. Atunci se pomenesc numele celor vii şi mai ales ale celor morţi, care nu au putinţa să se roage singuri. Sângele lui Hristos, care se varsă spre mântuirea tuturor, mântuieşte de păcate şi pe morţii noştri. Pt. pomenirea lor la Sfânta Jertfă, se dau anumite slujbe, care sunt:
Sărindarele obşteşti: acelea care se dau la sfinţirea unei biserici, a unei fântâni, sau când se face preot nou în sat. Preotul săvârşeşte atunci 40 de Liturghii, neîntrerupt, la care pomeneşte viii şi morţii creştinului care a dat pomelnicul. La sfârşitul celor 40 de Liturghii, se face parastas şi se pomenesc morţii tuturor creştinilor care au dat pomelnice.
Sărindarele particulare: sunt pomenirile la 40 de Liturghii răzleţe. Creştinul scrie în pomelnic un singur răposat, sau pe toţi, iar alteori pune şi numele celor vii.
Se mai dau sărindare pt. sporul casei şi pt. binele familiei.
Pomelnicul anual, cu vii şi morţi, se cheamă acela pe care credinciosul îl dă preotului ca să-l pomenească la toate Liturghiile din timpul anului. Pomelnicul anual se dă mai ales la mănăstiri, pt. că acolo se săvârşeşte în fiecare zi Sf. Liturghie.
9.4. PRINOASELE CARE SE DAU PENTRU SUFLETUL MORTULUI
În ce stare te-a găsit moartea, în aceea te afli, scrie un Părinte bisericesc. Adică, dacă te va găsi moartea mântuit, vei moşteni împărăţia veşnică, iar de te afli în păcate, chinurile iadului sunt partea ta. Deci mortul nu poate să-şi schimbe starea de dincolo. O singură scăpare mai este, ne-o arată Mărturisirea Credinţei Ortodoxe, care zice: Credinţa ne învaţă că, un mare număr de păcătoşi din iad, care s-au căit în clipa de pe urmă, sunt scăpaţi din iad, prin rugăciunile şi milosteniile celor vii.
Prin rugăciunile celor vii, înţelegem: rugăciunile preotului la Sf. Liturghie, rugăciunile noastre, ale fiecăruia, pt. răposaţi şi parastasele pt. pomenirea morţilor. Pomelnicele morţilor pe care le dăm preotului la Sf. Liturghie să fie însoţite de o prescură, din care se scoate Trupul Domnului la Sfânta Jertfă, de o lumânare, ca să aibă parte, mortul, de lumină, şi de vin, din care se pregăteşte Sângele Domnului.
Parastasele se însoţesc de colivă, care închipuie nădejdea noastră în învierea celui răposat.
De asemenea, se însoţesc de colaci, vin şi lumânări, care închipuie Trupul, Sângele şi Lumina lui Hristos. Apoi, tămâie şi untdelemn - toate, jertfe plăcute Domnului.
Prin milostenii înţelegem: mâncarea ce urmează după parastas, vasele, hainele, banii şi orice alte lucruri date de pomană pt. sufletul răposatului. Se cuvinte, însă, ca aceste pomeni să fie împărţite săracilor, nu rudelor noastre sau celor avuţi, căci atunci pomana nu-i deplină şi, deci, nu-i primită. Iar pomana să o facem cu dragoste şi cu râvnă, nu pt. ochii lumii, sau din silă.
9.5. ZILELE PENTRU POMENIREA OBŞTEASCĂ A MORŢILOR
Sfânta noastră Biserică de Răsărit mărturiseşte nemurirea sufletului şi crede în învierea morţilor. Ea ne învaţă, pt. aceasta, să ne rugăm pt. răposaţii noştri şi pt. toţi cei care au murit în dreapta credinţă, ca să aibă parte de viaţa veşnică şi de împărtăşirea cu Sfinţii în Rai.
De aceea, s-a rânduit, ca zi de rugăciune pt. morţi, sâmbăta, precum şi anumite zile de peste an, în care aducem colivă la biserică şi dăm colivă pt. toţi morţii noştri.
9.6. ZILELE ÎN CARE FACEM PARASTASE
După părăsirea trupului, sufletul omului străbate văzduhul către Tronul lui Dumnezeu, trecând prin înfricoşatele vămi. În acest timp, rudeniile caută să uşureze răposatului trecerea prin vămi şi să plece îndurarea lui Dumnezeu către el, făcându-i parastase, urmate de pomeni. Acestea sunt:
Parastasul de trei zile, care înseamnă Învierea lui Hristos a treia zi. Biserica se roagă, atunci, ca Cel înviat a treia zi din morţi să învieze şi pe răposat.
Parastasul de nouă zile, prin care rugăm pe Iisus, care a murit în ceasul al nouălea din zi, precum şi pe cele nouă cete îngereşti, să odihnească pe răposat cu sfinţii şi cu îngerii.
Parastasul de patruzeci de zile, întru pomenirea Înălţării Domnului, care a avut loc după 40 de zile de la Înviere. Tot la 40 de zile de la ieşirea sufletului, Mântuitorul îi hotărăşte locuinţa, până la judecarea viitoare. Noi ne rugăm să-l aşeze în Rai, cu drepţii.
Parastasele de 3, 6 şi 9 luni, şi apoi parastasele de 1 an, până la 7 ani. Aceste parastase mărturisesc dragostea noastră pt. cel răposat şi necontenita legătură cu sufletul acestuia.
9.7. ACATISTE, PRIVEGHERI ŞI RUGĂCIUNI LA TOATĂ CEREREA
Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi, zice Domnul.
Adevăratul credincios ascultă numai această chemare. El caută alinarea nevoilor şi împlinirea cererilor sale numai la Dumnezeu. Biserică îi pune la îndemână toate mijloacele. Între aceste mijloace, sunt şi următoarele slujbe şi rugăciuni:
Acatistele: sunt slujbe anumite, care se pot citi şi la cererea credinciosului, pt. feluritele sale nevoi. Să spună, dar, preotului, ce acatist vrea să-i citească. La acatist, aducem: pomelnicul viilor, tămâie şi untdelemn, şi le dăm preotului.
Privegherile: sunt tot slujbe pt. binele şi sporul casei, pt. boală, sau pt. o mare nevoie. Ele se fac seara, în orice zi, dar mai ales în posturi. Când vrem să facem priveghere, aducem la biserică: 5 pâini sau 5 prescuri, puţin grâu, o sticlă de vin şi una de untdelemn. După ce le binecuvintează preotul, luăm o parte din ele acasă. Prescurile şi vinul le folosim la mâncare, untdelemnul îl ardem în candelă, iar grâul îl amestecăm în sămânţă, când semănăm.
Rugăciunile la toată cererea: le face preotul la biserică, atunci când săvârşeşte Sf. Liturghie. Aceste rugăciuni se fac pt. boală, pagubă, călătorie, vrăjmaşi, şi pt. orice trebuinţă.
Credinciosul spune preotului pt. ce să se roage, iar el ştie ce să facă.
La începutul Sf. Liturghii, ducem preotului prescuri, din care preotul va scoate o părticică pe care o dăm celor bolnavi, sau o mâncăm noi înşine, înainte de masă."
Întocmită de Episcopia Orthodoxă Română DIN EUROPA OCCIDENTALĂ
spre folosul sufletesc al românilor din exil, în anul dela Domnul 1981
1. CULTUL CREȘTIN
Omul este religios de la natură. Religia este legătura sa conștientă cu Dumnezeu. Religia o înțelegem și practicăm prin credință. Noi, creștinii, credem în Iisus Hristos, care este idealul perfecțiunii absolute, căutând mântuirea prin puterea și înțelepciunea Sa dumnezeiască.Printr-un imbold natural, omul simte nevoia să-și manifeste gândurile și sentimentele folosindu-se de cuvinte și de gesturi. Creștinul se străduiește să-și manifeste credința în Dumnezeu și să-I mulțumească pt. binecuvântările Sale cerești. Această manifestare exterioară a unui simțământ interior se cunoaște sub numele de cult. Totalitatea cuvintelor, a simbolurilor, a atitudinilor, a acțiunilor și a mijloacelor pe care omul le folosește în cultul privat ori public se cheamă ritual.Ritualul Bisericii Ortodoxe pentru serviciile publice își trage originea încă de pe vremea apostolică. De la Sfinții Apostoli și de la Sfinții Părinți, serviciile religioase s-au păstrat și s-au transmis din veac în veac.Scopul acestor servicii religioase este să ne sfințească viața. De aceea, este de datoria fiecărui creștin ortodox să participe la slujbele religioase și mai cu seamă la Sfânta Liturghie. Pt. a înțelege însemnătatea și frumusețea cultului trebuie să pătrundem sensul adânc al serviciilor religioase. Numai cunoscând și înțelegând conținutul acestor servicii, creștinul va găsi inspirație pt. viața sa religioasă și se va convinge de adevărurile cuprinse în ele.Cultul public în Biserica Ortodoxă este astfel aranjat ca să cuprindă cele 24 de ceasuri ale zilei. Pt. fiecare parte a zilei, în amintirea evenimentelor petrecute în acel particular moment, există servicii religioase anumite, cu rugăciuni, imnuri, ectenii și lectură. Astfel s-a format în decursul timpului ciclul celor 9 servicii zilnice. În timpurile vechi aceste servicii se făceau fiecare în parte, la vremea cuvenită, dar astăzi această rânduială este urmată numai în anumite biserici mănăstirești. În bisericile parohiale cele 9 servicii se fac numai ocazional, cu excepția a 3 dintre ele și anume: Vecernia, Utrenia și Sfânta Liturghie.Ziua liturgică începe la apusul soarelui. Serviciul religios de seară se cheamă: Vecernie. Serviciul de dimineață începe cu Utrenia și se sfârșește cu Sfânta Liturghie. Aceste servicii sunt la fel în toate bisericile ortodoxe din lume, cu excepția limbii și a câtorva tradiții locale. Rânduiala serviciilor religioase de peste an este cuprinsă în cartea numită: Tipic.
2. VECERNIA
Vecernia, ori serviciul de seară, este dedicată laudelor lui Dumnezeu, stăpânul și creatorul universului. Cuprinde ectenii pentru toate trebuințele, psalmi și cântări de căință și părere de rău pentru păcatul originar, precum și rugăciuni de speranță și mântuire prin Domnul nostru Iisus Hristos.
3. UTRENIA
Utrenia, ori serviciul de dimineață, consistă din rugăciuni de mulțumită Domnului, pentru că, după negura nopții, ne-a adus lumină.
Prima parte a Utreniei consistă mai ales din psalmi de pocăință și din cântări exprimând speranța în Mântuitorul, la care se adaugă rugăciuni de iertare. A doua parte a Utreniei este dedicată glorificării sfântului ori a zilei ce se amintesc la data respectivă. Ultima parte este compusă din imnuri de laudă și rugăciuni de cerere pentru darurile dumnezeiești.
4. SFÂNTA LITURGHIE
Cuvântul Liturghie este de origine greacă și înseamnă serviciu public. În Biserica Ortodoxă, Sfânta Liturghie este culmea tuturor serviciilor religioase pentru că Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos este oferit în misterul Sfintei Cuminecături (Euharistii). (Cuvântul Euharistie este tot de origine greacă și înseamnă mulțumită).
Sfânta Liturghie este celebrarea Sfintei Cuminecături. Taina această a fost instituită de către Însuși Mântuitorul nostru la Cina cea de Taină, Joi seară, înainte de patimile sale (Matei 26:26-29; Marcu 14:22-24; Luca 22:19-23). Atunci Mântuitorul a luat, și a frânt pâinea și a binecuvântat paharul de vin, oferindu-le pe amândouă Ucenicilor Săi și îndrumându-i să continue acest lucru ca o aducere aminte a patimilor, a morții și a învierii Sale, pentru maintuirea neamului omenesc. De atunci încoace această Taină s-a repetat, fără încetare, la fiecare Sfântă Liturghie oficiată în Biserica Ortodoxă.
Sfânta Liturghie este numită de către Sfinții Părinți ai Bisericii Misterul Misterelor. Este cea mai sfântă și mai înaltă expresie a cultului creștin. Sfânta Liturghie este misterul comuniunii noastre cu Dumnezeu, și semnul unității noastre în Hristos. Este simbolul nemuritor al învierii și al vieții de apoi.
Slujba Sfintei Liturghii s-a desvoltat gradual. În Biserica Ortodoxă se folosesc, în prezent, trei Liturghii:
(a) Liturghia Sf. Ioan Gură-de-Aur
(b) Liturghia Sf. Vasile
(c) Liturghia Sf. Grigorie (mai înainte sfințită)
Liturghia Sf. Ioan Gură-de-Aur este cea mai mult folosită în Biserica Ortodoxă.
Liturghia Sf. Vasile se oficiază numai de 10 ori pe an, și anume: duminicile din Postul Paștilor (în afară de Duminica Floriilor); în Joia Mare; în Sâmbăta Paștilor; în Ajunul Crăciunului și al Bobotezei și în ziua Sf. Vasile (La Anul Nou). Liturghia Sf. Vasile se deosebește de cea a Sf. Ioan Gură-de-Aur numai în textul rugăciunilor preotului la Sfânta Cuminecătură, și în câteva dintre ecfonise.
Liturghia Sf. Grigorie, numită și mai înainte sfinţită, pentru că Sfintele Daruri au fost sfințite la Liturghia din duminica precedentă, este oficiată numai miercurile și vinerile din Postul Paștilor și luni și marți din săptămâna Paștilor.
4.1. PARTICIPAREA LA SFÂNTA LITURGHIE
Creștinul ortodox trebuie să ia parte la Sfânta Liturghie în fiecare duminică și zi de sărbătoare. Cu toate acestea, pentru creștinul ortodox mergerea la biserică nu este o datorie, ci un privilegiu. El se consideră membru al unei familii de creștini - Biserica - care cuprinde, în sânul ei, viii și morții. Prin participarea la Sf. Liturghie, creștinul ortodox intră în tovărășia Sfinților. Oricât ar fi de nevrednic, el este primit de Tatăl iubitor din ceruri.
Această atitudine dă ortodoxului simțul de libertate, toleranță și neformalitate și contribuie la spontaneitatea, căldura și familiaritatea caracteristice Sf. Liturghii.
Intrând în biserică, creștinul ortodox, de obicei, aprinde lumânări în fața unei icoane, se închină la icoana zilei, zice rugăciunile sale și apoi se unește cu comunitatea în rugăciuni și devoțiuni. Când se cuvine el îngenunchează, își face semnul crucii, se ridică în picioare ori se așează pe scaun.
Aici este cazul să se precizeze că gesturile și atitudinea creștinului ortodox în biserică sunt expresia simțămintelor sale personale și de aceea sunt lăsate la aprecierea lui, spre deosebire de secte, unde totul este reglementat. Un creștin ortodox poate să-și facă semnul crucii, să îngenunchieze, să sărute icoanele, să stea în picioare ori pe scaun oricând simte că trebuie să facă așa, cu singura condiție să nu deranjeze sfânta slujbă și pe alți împreună-rugători.
În bisericile ortodoxe din antichitate nu au existat scaune în afară de cel al Episcopului și al Împăratului. Mai târziu s-au introdus stranele din jurul pereților, unde stăteau bătrânii și bolnavii. Ulterior, luând în considerație faptul că unii din membrii bisericilor sunt muncitori, care vin adeseori de la lucrul greu din fabrici, s-a permis, în multe biserici, introducerea de bănci ori scaune.
În ceea ce privește îngenunchierea, istoria și tradiția bisericească ne spun că, la începuturile creștinismului, toți se rugau, fără încetare, în fiecare zi, nu numai Duminica, și că atitudinea comună a creștinului era să îngenunchieze când se ruga. Primul Sinod Ecumenic a decis, însă, ca Duminica, fiind ziua de bucurie a învierii Domnului, creștinii să se roage stând în picioare. Timpurile următoare au stabilit, însă, practica generală ca participanții la Sfânta Liturghie să îngenunchieze măcar o dată și anume la momentul prefacerii pâinii și a vinului, când corul cântă: Pe Tine Te lăudăm.... În bisericile ortodoxe române se îngenunchiază și în alte momente ale Sfintei Liturghii, nu pentru a manifesta durere, ci ca o expresie de umilință și respect față de Sfânta Evanghelie și Sfintele Daruri. În cartea de față sunt indicate locurile din Sfânta Liturghie în care se obișnuiește îngenunchierea.
Sfânta Liturghie se oficiază o singură dată pe zi la același altar. Un preot nu poate oficia două Liturghii în aceeași zi. De aceea, în bisericile ortodoxe există o singură Liturghie duminica și în zilele de sărbătoare. Slujitorul Sfintei Liturghii este episcopul ori preotul. La ocazii speciale, episcopi și preoți oficiază împreună. Ei pot fi asistați de diaconi. Un diacon nu poate oficia Sfânta Liturghie singur.
Sfânta Liturghie ortodoxă este totdeauna cântată. Răspunsurile sunt date de cântăreți special pregătiți pentru acest lucru, de către cor, ori de către popor. În antichitate, obiceiul a fost ca întreaga comunitate să dea răspunsurile.
Cântarea în Biserica Ortodoxă este rugăciunea transpusă în poezie și muzică. De aceea, Sfinții Părinți și canoanele bisericești au condamnat muzică prea elaborată și folosirea instrumentelor în răspunsurile date la Sf. Liturghie. Până astăzi nu se folosesc instrumente muzicale care să dea răspunsurile liturgice. În unele biserici s-a admis folosirea unui mic organ pt. darea tonului de către cântăreț.
4.2. RUGĂCIUNI CARE SE ZIC DE CREDINCIOȘI ÎNAINTE ȘI ÎN TIMPUL SF. LITURGHII
Creștinul adevărat își exprimă sentimentele sale de mulțumire și recunoștință pentru Tatăl Ceresc, făcătorul cerului și al pământului, prin rugăciune. Unii creștini se roagă cu regularitate, dimineața și seara, înainte și după mâncare, precum și la începutul și sfârșitul fiecărei lucrări.
Toți creștinii ar trebui să se roage mai ales când se duc la biserică. Sf. Liturghie este, în întregimea ei, o colecție de rugăciuni frumoase și pline de conținut sufletesc. Preotul se roagă când îmbracă sfintele veșminte, când prepară Sf. Proscomidie, când poporul, cantorii ori corul dau răspunsurile. Cântările la strană, ori ale corului, sunt ele însele rugăciuni puse pe melodii. Toți participanții la Sf. Liturghie sunt învăluiți în această atmosferă de rugăciune intensă.
Pentru a răspunde dorinței celor care ar dori să ia parte și mai activ în slujba Sf. Liturghii, există și rugăciuni speciale pe care românii le-au folosit din timpuri vechi în bisericile lor. Începând cu rugăciunile pregătitoare pt. mergerea la biserică, credincioșii pot găsi în cărți cum este și cea de față rugăciuni potrivite fiecărui moment important din Sf. Liturghie.
Fără a distrage atenția de la mersul sfintelor slujbe, credincioșii le pot folosi pt. o și mai adâncă participare sufletească la Sf. Liturghie.
5. CUVÂNT DESPRE PROSCOMIDIE
Proscomidia se face la sfârşitul Utreniei, imediat înainte de începerea Sf. Liturghii. Proscomidia este serviciul pregătirii pâinii şi a vinului pt. Sfânta Cuminecătură. În vremile vechi mai mult, dar şi astăzi, credincioşii aduc la biserică daruri de pâine şi vin, dovedind prin aceasta că Sf. Liturghie este oferirea vieţii lor lui Dumnezeu.
Proscomidia începe atunci când preotul iese în faţa Sf. Altar îmbrăcat în reverendă şi rosteşte anumite rugăciuni, după care intră din nou în Sf. Altar pe uşa dinspre sud (cea din dreapta credincioşilor) şi se îmbracă cu sfintele veşminte. Îndată după îmbrăcare, preotul îşi spălă mâinile, face semnul crucii şi se îndreaptă spre masa Proscomidiei, pe care se află: Sf. Potir, Sf. Disc, Steaua, Copia, Linguriţa pt. Cuminecătură, Buretele şi Prescura. Zicând cele prescrise de tipic, preotul taie cu Copia părticele din Prescură şi le aranjează într-o anumită ordine pe Sf. Disc. Mai întâi se scoate Sf. Agneţ, o părticică din Prescură pe care sunt imprimate literele simbolice IC-XC-NI-KA, reprezentând punerea lui Iisus în ieslea din Nazareth. Sf. Agneţ mai simbolizează şi Mielul lui Dumnezeu care spălă păcatele lumii.
În Sf. Potir se toarnă apoi vin curat de struguri, amestecându-se cu apă, simbolizând Sângele şi Apa care au curs din Coasta împunsă a lui Iisus pe cruce.
După aceea, se scoate o părticică în formă de triunghi şi se pune pe Sf. Disc, în memoria Maicii Domnului. Nouă părticele se scot în amintirea celor 9 Cete ale Sfinţilor: Sf. Ioan Botezătorul, Profeţii, Apostolii, Sf. Ierarhi, Martirii, Preacuvioasele Maici, Sfinţii fără de arginţi, Ioachim şi Ana, Sfinţii a căror pomenire se face în ziua respectivă şi a Sfântului a cărui Liturghie se oficiază.
Părticele se mai scot apoi pt. autorităţile bisericeşti şi civile, pt. ctitorii şi binefăcătorii bisericii în care se slujeşte, pt. sănătatea şi mântuirea celor vii şi pt. iertarea păcatelor morţilor.
După ce părticelele au fost aşezate în ordine, se acoperă cu acoperămintele şi cu Sf. Aer, simbolizând giulgiul în care Sf. Iosif a înfăşurat Trupul lui Hristos şi piatra care a pecetluit mormântul. Preotul le tămâiază, făcând rugăciuni, pt. ca Domnul să binecuvinteze aceste daruri, şi să le primească în memoria celor care le-au adus şi a celor pt. care s-au adus.
Terminându-se Proscomidia, preotul iese din nou în faţa Sf. Altar şi zice rugăciunile prescrise pt. a începe Liturghia Catehumenilor. Catehumenii - ori cei chemaţi - erau persoanele ce se instruiau în învăţătura creştină şi se pregăteau pt. a primi Sf. Botez.
Liturghia Catehumenilor are, prin urmare, un caracter instructiv. În timpurile vechi, catehumenii erau admişi numai la această parte a Sf. Liturghii, trebuind să iasă afară la momentul când se ziceau cuvintele: ''Cei chemaţi, ieşiţi...''.
6. LITURGHIA SFÂNTULUI IOAN GURĂ-DE-AUR
6.1. LITURGHIA CATEHUMENILOR (A CELOR CHEMAȚI)
Se trag perdelele și Ușile Împărătești se deschid. Credincioșii se ridică în picioare. Altarul reprezentând Împărăția Cerurilor, darea la o parte a perdelelor în timpul slujbelor înseamnă descoperirea pentru neamul omenesc a misterelor mântuirii care s-au revelat la întruparea Domnului nostru Iisus Hristos. Deschiderea Ușilor Împărătești simbolizează deschiderea porților Paradisului și intrarea în Împărăția lui Dumnezeu. Momentul deschiderii Ușilor Împărătești ne mai amintește și deschiderea Cerului la Botezul Domnului.
Preotul ridică Sf. Evanghelie și face cu ea semnul crucii peste Sf. Antimis, care este așezat pe masa Altarului. Sf. Liturghie începe prin binecuvântarea solemnă a Împărăției lui Dumnezeu:
Preotul: Bine este cuvântată Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Corul: Amin.
(...)
ECTENIA MARE
Constituie prima parte a majorității serviciilor religioase ortodoxe. Este 'rugaciunea universala' în sensul că în ea sunt cuprinse toate trebuințele omenești. Creștinul ortodox nu ia parte la Sf. Liturghie ca un individ izolat. El participă în rugăciunile Bisericii și Biserica se roagă pt. el și pt. toată lumea. Cererile din ectenia mare sunt cunoscute și sub numele de 'cereri pentru pace', pentru că încep prin invocarea păcii, precum a poruncit Mântuitorul.
(...)
Biserica Ortodoxă are mare iubire și venerație pt. Născătoarea de Dumnezeu, de aceea ea este amintită în toate ecteniile, înainte de Ecfonis (încheiere).
(...)
ANTIFOANELE
Antifoanele sunt psalmi cântați alternativ, vers cu vers.
Primul Antifon preamărește pe cea mai mare dintre milele lui Dumnezeu - întruparea lui Hristos-Fiul - și variază la praznicele mari.
(...)
Antifonul al doilea, ca și primul, variază, după sărbători. Acest imn a fost compus de împăratul bizantin Justinian, în secolul al 6-lea, și introdus în Sf. Liturghie pt. a onora tot întruparea Fiului lui Dumnezeu.
La zilele de sărbători mari bisericești, Antifoanele și imnurile sunt omise și se cântă, alternativ, versuri din Psaltire, la care se adaugă speciale cântări potrivite sărbătorii respective.
(...)
INTRAREA MICĂ
Ușile se deschid, credincioșii se ridică în picioare.
Preotul ridică Sf. Evanghelie și înconjoară cu ea masa Altarului, îndreptându-se spre Proscomidier, după care iese pe ușa diaconească de nord (partea stângă văzută de credincioși), precedat de diacon(i) ori de crâsnic, cu lumânări aprinse și cădelniță. Făcând un sfert de cerc, preotul se îndreaptă, cu Sf. Evanghelie ridicată, către Ușile Împărătești.
Intrarea mică simbolizează începutul propovăduirii Mântuitorului pe pământ. Sf. Evanghelie amintește credinciosului înțelepciunea cuprinsă în ea. Lumânările aprinse care preced procesiunea înseamnă că lumina este cuvântul lui Dumnezeu, iar diaconii ori crâsnicul mergând-înainte simbolizează premergerea lui Ioan Botezătorul.
Ridicarea Sf. Evangheliei simbolizează biruința creștinismului în toată lumea.
(...)
Preotul exclamă: Înțelepciune, drepți.
Această exclamație a preotului este pt. a atrage atenția asupra înțelepciunii cuprinse în Sf. Evanghelie. Acum preotul intră în Altar prin porțile împărătești și pune Sf. Evanghelie pe Sf. Masă. Corul începe imediat să cânte imnul intrării.
(...)
SFINTE DUMNEZEULE
Preotul tămâiază biserica și pe credincioși în vreme ce corul cântă Sfinte Dumnezeule. Tămâia este folosită în timpul rugăciunilor pt. a indica, în mod figurativ, înălțarea rugăciunii către Dumnezeu precum se înalță fumul de tămâie către Cer.
(...)
APOSTOLUL
În timpul citirii Apostolului credincioșii pot să șadă dacă nu se tămâiază de către preot prin biserică.
Cititorul, din mijlocul bisericii, recită Prochimenul Apostolului. Prochimenul e un vers care se ia din Biblie și se citește înainte de Apostol, indicând conținutul, pe scurt, a celor ce urmează să se citească. Apoi, cititorul citește Epistola zilei iar preotul tămâiază Altarul și pe credincioși.
(...)
Corul ori cititorul cântă: Aliluia, aliluia, aliluia.
În limba ebraică, cuvântul aliluia înseamnă Lăudați pe Domnul și exprimă bucuria omului în prezența lui Dumnezeu care s-a descoperit lumii în Scripturi.
(...)
Corul cântă: Mărire Ție, Doamne, mărire Ție.
Această repetată exclamație de mărire Ție exprimă bucuria credincioșilor că au fost învredniciți să asculte cuvântul lui Dumnezeu. În practica veche bisericească, imediat după citirea Evangheliei se ținea predica. În unele biserici se procedează la fel și astăzi, mai ales la Liturghia oficiată de un Episcop. În predica de explicare a Evangheliei se evidențiază calitatea și autoritatea de învățător a preotului. Preotul reprezintă, în funcțiunile sale spirituale, pe Dumnezeu, și este păzitorul adevărului.
(...)
La ECTENIA CERERII STĂRUITOARE, Ușile Împărătești se închid. Credincioșii pot să șadă.
În ectenia ce urmează, numită a cererii stăruitoare, Biserica menționează trebuințele imediate și particulare ale membrilor ei. Răspunsurile sunt deosebite de alte ectenii, fiind Doamne miluiește de trei ori. În această ectenie se introduc de obicei rugăciunile speciale pt. bolnavi, suferinzi, persecutați, călători, morți, etc.
(...)
ECTENIA CATEHUMENILOR
În vremile vechi, Biserica era foarte severă cu privire la practica liturgică. Numai cei ce erau botezați și în bună rânduială cu Biserica erau admiși la Sf. Liturghie și la Cuminecătură. Cei care voiau să devină creștini erau instruiți în doctrina și practica bisericească prin lecturi și alte medode. Ei se numeau catehumeni. Ei erau chemați să participe la prima parte a Sf. Liturghii, de aceea se numesc și cei chemați, iar prima jumătate a Sf. Liturghii se numește Liturghia Chemaților. Cei chemați ascultau citirea Apostolului și a Evangheliei și predica zilei. Ajungându-se la momentul acesta, se făcea ectenia dedicată lor, cu rugăciune pt. ei și cu chemarea de a ieși din Biserică.
(...)
6.2. LITURGHIA CREDINCIOȘILOR
Este partea mistică a Sf. Liturghii care include prefacerea darurilor în Trupul și Sângele Mântuitorului și cuminecarea credincioșilor. Credincios nu înseamnă numai unul care crede, ci unul care, pe lângă a crede, respectă și practică rânduielile bisericești.
Prima parte a Liturghiei credincioșilor este dedicată rugăciunilor de mulțumită lui Dumnezeu pt. că a binevoit să dea Bisericii dreptul de celebrare a Sf. Taine și rugăciunilor de cerere care amintesc participanților patimile, moartea pe cruce, punerea în mormânt, învierea și a doua venire a Mântuitorului.
(...)
INTRAREA CEA MARE
Se deschid Ușile Împărătești.
În vreme ce se cântă Heruvicul, preotul tămâiază Altarul, icoanele și poporul, zicând, în mers, Psalmul 50: Miluiește-mă Dumnezeule.... După ce a terminat cu tămâierea, face trei închinăciuni, ori metanii, în fața Altarului, sărută Sf. Antimis și Sf. Masă, se întoarce cu fața către popor, făcând o plecăciune și zicând: Binecuvântați și iertați, și apoi merge la Proscomidier.
Preotul zice, în taină, rugăciunea: Dumnezeule, curățește-mă pe mine, păcătosul.
Preotul ia, apoi, Sf. Aer și îl pune pe umerii diaconului ori ai săi, dacă se oficiază fără diacon.
Preotul continuă, în taină, zicând: Ridicați mâinile voastre la cele sfinte și binecuvântați pe Domnul.
Preotul ia, după aceea, Sf. Disc în mâna stângă și Sf. Potir în mâna dreaptă și precedat de purtătorii crucii, ai sfeșnicelor și ai cădelniței începe Intrarea cea Mare, ieșind prin ușa diaconească.
(...)
Credincioșii se ridică în picioare.
Intrarea Mare simbolizează mergerea Mântuitorului la Golgota pt. a suferi moartea. În acest moment, masa Proscomidiei simbolizează Golgota, iar masa Altarului, mormântul Domnului.
Ajuns (înapoi) în Sf. Altar, preotul depune Sf. Disc și Sf. Potir pe Sf. Antimis care se află întins pe Sf. Masă. Sf. Antimis este o bucată de pânză pe care se află reprodusă, în pictură, punerea în mormânt a Mântuitorului. În partea de sus a Sf. Antimis, într-o punguliță mică, se pun Sf. Moaște, fără de care nu se poate oficia Sf. Liturghie. Numai unde se găsesc Sf. Moaște depuse în masa de Altar, Sf. Antimis poate fi fără Sf. Moaște.
Se închid Ușile Împărătești și se trage perdeaua. Închiderea ușilor și tragerea perdelei simbolizează, în acest moment, răsturnarea pietrei peste Mormântul Domnului, iar Sf. Aer, acoperind Sf. Daruri, reprezintă piatra de deasupra Mormântului.
(...)
ECTENIA PUNERII ÎNAINTE
Ectenia punerii înainte a Sf. Daruri îndeamnă credincioșii să pună la o parte toate grijile lumești și să se roage pt. darurile cerești. În ea se reamintesc cerințele pt. ca Sf. Daruri să fie bine primite de Dumnezeu: pace duhovnicească, dragoste și unitatea credinței. Credincioșii pot să șadă.
(...)
Preotul spune: Să ne iubim unii pe alții, ca, într-un gând, să mărturisim.
În acest moment al Sf. Liturghii credincioșii schimbau sărutul păcii, obicei care astăzi se practică numai de către cei care slujesc Sf. Liturghie.
(...)
Preotul spune (cu voce tare): Ușile, ușile. Cu înțelepciune să luăm aminte.
În vremile de demult, vorbele ușile, ușile reaminteau diaconilor să păzească intrarea pt. ca nici un nebotezat ori nechemat să nu între în biserică. Astăzi, expresia aceasta are numai semnificația de a păzi porțile sufletului nostru ca să nu intre gândurile cele rele în momentul în care ne pregătim să mărturisim credința ortodoxă.
CREZUL
Crezul este mărturisirea credinței așa cum a fost formulată la primele două Sinoade Ecumenice. Este un rezumat scurt, dar cuprinzător, a învățăturilor creștine.
În timpul rostirii Crezului, preotul ridica Sf. Aer și îl ține ori clatină deasupra Sf. Daruri, mișcarea aceasta simbolizând adierea grației Duhului Sfânt.
PREGĂTIREA PENTRU PREFACEREA SFINTELOR DARURI
Începând după Crez, Sf. Liturghie este dedicată în mod deosebit rugăciunilor și cântărilor pregătitoare pt. prefacerea Sf. Daruri, care sunt descoperite pe Sf. Masă. Se începe cu îndemnul către credincioși să stea atenți și să se prepare pt. Sfânta Jertfă.
Preotul: Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte: Sfânta Jertfă cu pace a o aduce.
(...)
Preotul (cu voce tare): Cântare de biruință cântând, strigând, glas înălțând și grăind.
Corul și credincioșii cântă aici Imnul Triumfal compus din cântecul îngerilor care stau în jurul Tronului Dumnezeiesc și din imnul pe care iudeii l-au cântat Mântuitorului la intrarea în Ierusalim. Cuvântul Osana este de origine ebraică și înseamnă Doamne mântuiește.
Corul: Sfânt, sfânt, sfânt, e Domnul Savaot; plin este Cerul și pământul de mărirea Lui. Osana întru cei de sus. Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului. Osana întru cei de sus.
(...)
Preotul (cu voce tare): Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu care se frânge pentru voi, spre iertarea păcatelor.
Acestea sunt cuvintele prin care s-a instituit Sfânta Taină a Cuminecăturii de către Mântuitorul. Sunt expresia cea mai înaltă a iubirii lui Dumnezeu față de oameni. În acest sfânt moment, preotul lucrează în numele însuși al Mântuitorului.
Corul: Amin.
Preotul zice în taină: Asemenea și paharul, după cină, zicând:
Preotul (cu voce tare): Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu al Legii noi, care pentru voi și pentru mulți se varsă, spre iertarea păcatelor.
Corul: Amin.
Preotul, în taină: Aducându-ne aminte, dar, de această poruncă mântuitoare și de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de cruce, de groapa, de învierea cea de a treia zi, de suirea la Ceruri, de şederea de-a dreapta, de a doua şi preamărita iarăşi-venire...
Preotul (cu voce tare): ...Ale Tale, dintru ale Tale, Ţie Îţi aducem de toate şi pentru toate.
Preotul apucă cu mâinile cruciş Sf. Disc şi Sf. Potir şi le ridică deasupra Sf. Antimis, făcând cu ele semnul crucii. Această ridicare simbolizează înălţarea Mântuitorului pe cruce pt. mântuirea noastră.
(...)
PREFACEREA SFINTELOR DARURI
Credincioşii îngenunchiază.
Corul: Pe Tine Te lăudăm, pe Tine bine Te cuvântăm, Ţie Îţi mulţumim, Doamne, şi ne rugăm Ţie, Dumnezeul nostru.
Acesta este cel mai important şi mai sfânt moment din Sf. Liturghie. În timp ce corul cântă Pe Tine Te lăudăm..., în Altar se zic rugăciunile prefacerii Sf. Daruri. Preotul se roagă pt. ca Domnul să trimită pe Sf. Duh, sfinţind şi prefăcând Sf. Daruri în Trupul şi Sângele Mântuitorului. Clopotele bisericii sună pt. a anunţa credincioşilor care nu ar fi de faţă că pâinea şi vinul au devenit acum Trupul şi Sângele Mântuitorului.
(...)
Preotul face apoi semnul crucii peste Sf. Pâine, zicând încet: Şi fă, adică, Pâinea această, cinstit Trupul Hristosului Tău. Amin.
Preotul face semnul crucii peste Sf. Potir, zicând: Iar ce este în Potirul acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău. Amin.
Făcând apoi cruce peste amândouă, zice: Prefăcându-le, cu Duhul Tău cel Sfânt. Amin. Amin. Amin.
(...)
După prefacerea Sf. Daruri, preotul aminteşte în rugăciunile sale pe toţi cei pt. care s-au oferit aceste Daruri, pe Sfinţi şi pe Maica Domnului. Tămâiază apoi Altarul şi Sf. Cuminecătură şi binecuvântează anafora care se va împărţi la sfârşitul slujbei.
(...)
ECTENIA ÎNAINTE DE "TATĂL NOSTRU"
Credincioşii pot să şadă. Această ectenie pregăteşte pe credincioşi pt. Sf. Cuminecătură. Se sfârşeşte cu Tatăl Nostru.
(...)
La Rugăciunea Domnească - Tatăl Nostru, credincioşii se ridică în picioare.
(...)
SFÂNTA ÎNĂLŢARE
Preotul ridică Sf. Pâine deasupra Sf. Disc pt. a fi adorată de credincioşi şi zice, cu voce tare: Să luăm aminte. Sfintele Sfinţilor.(...)
ÎMPĂRTĂŞIREA PREOTULUI
Credincioşii pot să şadă. În vreme ce corul ori cântăreţii cântă Priceasna, în Altar preotul se împărtăşeşte. Zicând rugăciunile prescrise, el împarte Sf. Pâine în patru părţi: una o pune în Sf. Potir, cu alta se împărtăşeşte pe el şi pe diacon, dacă este, iar celelalte două părţi le ţine pt. împărtăşirea credincioşilor. În Sf. Potir toarnă apă caldă, simbolizând pogorârea Duhului Sfânt asupra Bisericii, care este Corpul lui Hristos.
(...)
ÎMPĂRTĂŞIREA CREDINCIOŞILOR
După terminarea Pricesnei, se trage perdeaua şi se deschid Uşile Împărăteşti, simbolizând, de data aceasta, înlăturarea pietrei de pe mormântul Mântuitorului şi Învierea.
Credincioşii sunt invitaţi la Sf. Cuminecătură. Numai aceia se pot împărtăşi însă care s-au mărturisit mai înainte şi au primit dezlegare de păcatele făcute. Sf. Cuminecătură în bisericile ortodoxe se dă sub amândouă formele - pâine şi vin - cu linguriţa.
(...)
Credincioşii care sunt pregătiţi să primească Sfânta Cuminecătură, se apropie de Sf. Altar cu o lumânare aprinsă în mână. Preotul zice, cu voce tare, rugăciunea dinaintea Cuminecării, pe care credincioşii o repetă, apoi preotul dă Sf. Împărtăşanie celor care se prezintă, zicând pt. fiecare:
Se împărtăşeşte robul lui Dumnezeu (N) cu cinstitul şi preasfântul Trup şi Sânge al Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor sale şi spre viaţa de veci.
(...)
După împărtăşire, preotul binecuvântează poporul cu Sf. Potir şi Sf. Disc, şi le duce pe amândouă la masa Proscomidiei, în amintirea Înălţării Mântuitorului la cer.
ECTENIA DE MULŢUMITĂ
După ce credincioşii au adorat pe Mântuitorul, manifestat în Taina Cuminecăturii, şi după ce s-a cântat imnul de mulţumire, preotul face ectenia mulţumirii. Întorcându-se la Sf. Masă, împătură Sf. Antimis şi, ridicând Sf. Evanghelie, face semnul crucii deasupra, apoi zice, cu voce înaltă: Drepţi primind dumnezeieştile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cereştile şi de-viaţă-făcătoarele, înfricoşătoarele lui Hristos Taine, cu vrednicie să mulţumim Domnului.
(...)
RUGĂCIUNEA AMVONULUI
Preotul iese prin Uşile Împărăteşti şi înaintează spre mijlocul bisericii apoi se întoarce cu faţa către Sf. Altar, citind rugăciunea Amvonului, care este un fel de rezumat al întregului serviciu liturgic.
(...)
Terminându-se Sf. Liturghie, se împarte anafora, apoi preotul miruieşte. Se duce apoi în Altar pt. a potrivi, adică a consuma ceea ce a rămas în Sf. Potir după cuminecare. Zicând rugăciuni de mulţumire, se dezbracă de veşminte şi pregăteşte Sf. Masă pt. serviciul următor.
7. POVĂŢUIRE DESPRE SFÂNTA SPOVEDANIE
Spovedania, care este una din cele 7 Sfinte Taine ale Bisericii, este, de fapt, dezbrăcarea omului de păcate şi înnoirea lui prin botezul lacrimilor de pocăinţă şi prin iertarea harică, pe care o săvârşeşte asupra lui preotul duhovnic.
Căinţa trebuie să fie unită cu rugăciunea. Lacrimile spălă păcatul şi sunt socotite ca al doilea botez.
Dacă ai căzut, nu deznădăjdui, ci, îndată, ridică-te şi te întoarce spre drumul curăţiei, sfinţeniei şi desăvârşirii tale.
Ca să te spovedeşti, trebuie să ai un duhovnic, pe care să-l cauţi şi să-l alegi numai din pricini duhovniceşti. Duhovnicul, pe lângă săvârşitorul tainei de dezlegare, este şi doctor sufletesc, şi cu cât ne cunoaşte mai bine, cu atât ne poate ajuta mai mult.
Acel ce acoperă la spovedit sau nu spune vreun păcat de moarte, de care-şi aduce aminte, face un nou păcat de moarte, şi, în loc de iertare, va fi osândit.
Dacă ai, totuşi, un păcat de moarte pe care nu l-ai mărturisit la spovedanie fiindcă l-ai uitat fără voia ta, atunci este destul dacă-l mărturiseşti la spovedania următoare. Dacă nu l-ai mărturisit de ruşine, sau pt. că n-ai făcut bine cercetarea cugetului, atunci trebuie să spui duhovnicului păcatul pe care l-ai ascuns, să spui la câte spovedanii nu l-ai mărturisit şi să faci o mărturisire desăvârşită.
(...)
Spovedania trebuie să aibă înaintea ei o amănunţită cercetare a cugetului şi hotărârea tare de a ne îndrepta, precum şi a nu ne mai întoarce la viaţa păcătoasă.
Duhovnicul poate fi cercetat şi înainte cu câteva zile de a ne spovedi, cerându-i-se ajutor pt. pregătirea de spovedanie.
La spovedanie nu trebuie să repeţi acele păcate de care te-ai căit mai înainte, de care ai fost dezlegat şi pe care nu le-ai mai săvârşit. Altminteri, ar însemna o neîncredere în puterea tainei ce se săvârşeşte prin spovedanie.
Să nu te afli în situaţia că ai înşirat toate mărunţişurile, iar ceea ce este mai însemnat ai scăpat din vedere. Nu ţi-ai mărturisit cele mai grele păcate. N-ai recunoscut şi n-ai însemnat că: tu nu iubeşti pe Dumnezeu, urăşti pe aproapele, nu crezi în cele ce spune Cuvântul Domnului şi eşti plin de mândrie şi de mărire deşartă. În aceste patru păcate intra toată răutatea şi toată stricăciunea noastră sufletească. De fapt, ele sunt rădăcinile cele mai însemnate, din care răsar toate vlăstarele căderilor noastre în felurite păcate.
8. RÂNDUIALA SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII
Creştinul care s-a spovedit şi a împlinit fără nici o ştirbire canonul rânduit pt. el de preotul-duhovnic, se poate apropia de Sf. Altar pt. a se împărtăşi cu Sfântul Trup şi Sânge al Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, după ce s-a împăcat cu toţi cei din jurul său. Numai cei pregătiţi astfel pot îndrăzni să ceară preotului să fie împărtăşiţi, la vremea cuvenită din timpul Sf. Liturghii.
9. CÂTEVA REGULI DIN TIPICUL BISERICESC
Mulţi creştini nu sunt dumeriţi, totdeauna, asupra posturilor mari şi mici, asupra zilelor şi sărbătorilor în care se dezleagă postul, precum şi asupra multor rânduieli bisericeşti. În calendar nu se găsesc, iar preotul nu-i oricând la îndemână pt. lămuriri.
De aceea, s-au adunat aici, după putinţă, însemnări culese din Tipicul cel Mare al Bisericii şi s-au mai adăugat şi alte însemnări din cărţile de slujba, ca să le ştie orişicare credincios şi să le urmeze întocmai.
9.1. POSTURILE RÂNDUITE DE BISERICĂ ÎN CURSUL ANULUI
Posturile de peste an şi pricinile pt. care ţinem aceste posturi sunt:
I. Sfântul şi Marele Post, care se mai numeşte Postul Paştilor, este rânduit pt. curăţirea sufletului prin ajunare, rugăciune, milostenie, spovedanie şi împărtăşanie. El închipuie postul de 40 de zile al Mântuitorului. Ține şapte săptămâni. E în legătură cu Paştile, sărbătoare care se mută. De aceea, începutul acestui post este arătat în calendarul fiecărui an.
În acest post nu mâncăm: carne, ouă, brânză, lapte. De asemenea, postim de: peşte, vin, untdelemn. Mâncăm, deci, numai legume şi poame şi bucate fără unsoare.
Pentru asprimea postului şi pt. slăbiciunea trupului omenesc, precum şi pt. cinstirea zilelor în care se săvârşeşte Sf. Liturghie, canoanele Bisericii îngăduie creştinilor dezlegare la vin şi la untdelemn în Sfântul şi Marele Post, în anumite zile.
Cu deosebită evlavie se cuvine să postim săptămâna de la începutul Postului Mare şi Săptămâna Patimilor.
Astfel, în săptămâna de la începutul Marelui Post: luni şi marţi, se mănâncă numai odată pe zi - seara -, pâine şi apă. Iar în Săptămâna Patimilor, afară de joi - când facem două mese - se mănâncă la fel; vineri şi sâmbătă este post desăvârşit.
Bolnavii au voie să mănânce bucate cu untdelemn în Postul Mare.
II. Postul Sfinţilor Apostoli s-a aşezat de biserică în cinstea sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, precum şi a celorlalţi apostoli. Acest post este un prilej de înălţare a sufletului. Stă în legătură cu Paştile şi cu Pogorârea Duhului Sfânt, sărbători care se mută. De aceea, nu începe la o dată sorocită, ci ţine când mai mult, când mai puţin. Lăsăm sec însă totdeauna în Duminica Tuturor Sfinţilor seara, şi postim până la 29 iunie - ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, care, dacă va cădea miercurea sau vinerea, mâncăm peşte, legume şi poame.
În acest post nu mâncăm: carne, ouă, lapte şi brânză. Lunea, miercurea şi vinerea nu mâncăm untdelemn şi nu bem vin, marţea şi joia este, însă, dezlegare la untdelemn şi la vin.
III. Postul Sfintei Marii se ţine în cinstea Prea-Sfintei Născătoare de Dumnezeu care, înainte de adormire, a petrecut în neîncetată rugăciune şi ajunare.
Durează două săptămâni: de la 1 la 15 august.
Nu mâncăm în acest post: carne, ouă, brânză, lapte şi peste. Untdelemn şi vin, numai sâmbăta şi duminica. Iar peşte, numai la Schimbarea la Faţă - la 6 august.
IV. Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului, iarăşi ne dă putinţa curăţirii trupeşti şi sufleteşti. El închipuie ajunarea de 40 de zile a Proorocului Moise precum şi postul patriarhilor din Vechiul Testament. După cum aceia aşteptau venirea lui Mesia cu post şi rugăciune, aşa se cuvine să aştepte şi creştinii şi să întâmpine prin ajunare pe Cuvântul lui Dumnezeu născut din Fecioara Maria.
Acest post ţine 40 de zile: de la 15 noiembrie la 25 decembrie.
Postim de carne, ouă, lapte şi brânză. Lunea, miercurea şi vinerea mâncăm bucate fără unsoare şi fără vin; marţea şi joia se dezleagă la untdelemn şi vin, iar sâmbăta şi duminica dezlegare la peste, untdelemn şi vin.
Dacă, în zilele de luni, miercuri şi vineri prăznuim vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, mâncăm untdelemn şi bem vin; iar de va cădea hramul bisericii sau sărbătoare însemnată în calendar cu cruce rostie în aceste zile, atunci dezlegăm şi la peşte.
La Intrarea în Biserică a Maicii Domnului - 21 noiembrie - mâncăm peşte, chiar dacă această sărbătoare ar cădea miercurea sau vinerea.
În ziua de Ajun se mănâncă tocmai seara şi anume: grâu fiert, îndulcit cu miere, poame, covrigi sau turte de făină, căci cu seminţe au ajunat Daniil proorocul şi cei trei tineri din Babilon, care au închipuit - mai înainte - naşterea lui Hristos.
La Crăciun, în orice zi ar cădea, mâncăm dulce.
9.2. ZILELE ŞI TIMPUL ÎN CARE SE FACE SFÂNTUL MASLU
Sfântul Evanghelist Marcu scrie despre Sfinţii Apostoli că scoteau mulţi draci şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i tămăduiau, după pilda şi porunca lăsată lor de Mântuitorul. De aceea, Sf. Apostol Iacob, în epistola să îndeamnă pe creştinii bolnavi, zicând: Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pt. dânsul, ungându-l pe dânsul cu untdelemn întru numele Domnului. Pe aceste temeiuri Biserica noastră a rânduit Taina Sfântului Maslu, despre a cărei putere Sf. Simeon al Tesalonicului învaţă aşa: Maslul dă dezlegare păcatelor, ridică din boli şi dă sfinţire. Este bine, deci, să facă maslu şi cei bolnavi şi cei sănătoşi pt. tămăduire şi iertarea păcatelor.
Maslul se face oricând ai nevoie. Dar se obişnuieşte mai cu seamă în zilele de post şi în toate posturile.
Untdelemnul şi făina de la maslu, pe care credincioşii le iau acasă, să se păstreze la loc sfinţit, ca să nu se pângărească, prin necinste şi călcare, cele peste care a umbrit puterea lui Dumnezeu, s-a chemat numele Lui, şi care s-au pecetluit cu semnul Sf. Cruci, cum bine grăieşte Sf. Simeon al Tesalonicului, într-una din cărţile sale.
Căderea la Sfintele Daruri, însemnarea cu Sfânta Copie şi dezbrăcarea Sfintelor Veşminte peste cel suferind sunt mijloace pe care Biserica ni le pune la îndemână pt. tămăduirea de boli. Ele se fac numai în zilele în care se săvârşeşte Sf. Liturghie. Cereţi preoţilor să vi le facă. Căci căderea la Sfintele Daruri şi atingerea de ele vindecă pe cel bolnav întocmai cum a vindecat pe femeia din Evanghelie, care, fiind bolnavă de scurgerea sângelui, s-a atins de haina Mântuitorului; însemnarea cu Sfânta Copie ne ridică din boli, aşa cum Hristos cel împuns cu suliţa în coastă, a ridicat din osânda blestemului pe Eva, zidită din coasta lui Adam; iar dezbrăcarea veşmintelor pe care o face preotul peste bolnav închipuie dezbrăcarea creştinului de boli şi de neputinţele sale.
9.3. SĂRINDARELE DE OBŞTE, SĂRINDARELE PARTICULARE, POMELNICUL ANUAL
Grija necontenită pt. soarta morţilor este una din datoriile creştineşti cele mai mari. Nimic nu îmblânzeşte mai mult pe Dumnezeu şi nu-L pleacă spre iertarea celor rapostati decât rugăciunile preotului la Sfânta Liturghie. Atunci se pomenesc numele celor vii şi mai ales ale celor morţi, care nu au putinţa să se roage singuri. Sângele lui Hristos, care se varsă spre mântuirea tuturor, mântuieşte de păcate şi pe morţii noştri. Pt. pomenirea lor la Sfânta Jertfă, se dau anumite slujbe, care sunt:
Sărindarele obşteşti: acelea care se dau la sfinţirea unei biserici, a unei fântâni, sau când se face preot nou în sat. Preotul săvârşeşte atunci 40 de Liturghii, neîntrerupt, la care pomeneşte viii şi morţii creştinului care a dat pomelnicul. La sfârşitul celor 40 de Liturghii, se face parastas şi se pomenesc morţii tuturor creştinilor care au dat pomelnice.
Sărindarele particulare: sunt pomenirile la 40 de Liturghii răzleţe. Creştinul scrie în pomelnic un singur răposat, sau pe toţi, iar alteori pune şi numele celor vii.
Se mai dau sărindare pt. sporul casei şi pt. binele familiei.
Pomelnicul anual, cu vii şi morţi, se cheamă acela pe care credinciosul îl dă preotului ca să-l pomenească la toate Liturghiile din timpul anului. Pomelnicul anual se dă mai ales la mănăstiri, pt. că acolo se săvârşeşte în fiecare zi Sf. Liturghie.
9.4. PRINOASELE CARE SE DAU PENTRU SUFLETUL MORTULUI
În ce stare te-a găsit moartea, în aceea te afli, scrie un Părinte bisericesc. Adică, dacă te va găsi moartea mântuit, vei moşteni împărăţia veşnică, iar de te afli în păcate, chinurile iadului sunt partea ta. Deci mortul nu poate să-şi schimbe starea de dincolo. O singură scăpare mai este, ne-o arată Mărturisirea Credinţei Ortodoxe, care zice: Credinţa ne învaţă că, un mare număr de păcătoşi din iad, care s-au căit în clipa de pe urmă, sunt scăpaţi din iad, prin rugăciunile şi milosteniile celor vii.
Prin rugăciunile celor vii, înţelegem: rugăciunile preotului la Sf. Liturghie, rugăciunile noastre, ale fiecăruia, pt. răposaţi şi parastasele pt. pomenirea morţilor. Pomelnicele morţilor pe care le dăm preotului la Sf. Liturghie să fie însoţite de o prescură, din care se scoate Trupul Domnului la Sfânta Jertfă, de o lumânare, ca să aibă parte, mortul, de lumină, şi de vin, din care se pregăteşte Sângele Domnului.
Parastasele se însoţesc de colivă, care închipuie nădejdea noastră în învierea celui răposat.
De asemenea, se însoţesc de colaci, vin şi lumânări, care închipuie Trupul, Sângele şi Lumina lui Hristos. Apoi, tămâie şi untdelemn - toate, jertfe plăcute Domnului.
Prin milostenii înţelegem: mâncarea ce urmează după parastas, vasele, hainele, banii şi orice alte lucruri date de pomană pt. sufletul răposatului. Se cuvinte, însă, ca aceste pomeni să fie împărţite săracilor, nu rudelor noastre sau celor avuţi, căci atunci pomana nu-i deplină şi, deci, nu-i primită. Iar pomana să o facem cu dragoste şi cu râvnă, nu pt. ochii lumii, sau din silă.
9.5. ZILELE PENTRU POMENIREA OBŞTEASCĂ A MORŢILOR
Sfânta noastră Biserică de Răsărit mărturiseşte nemurirea sufletului şi crede în învierea morţilor. Ea ne învaţă, pt. aceasta, să ne rugăm pt. răposaţii noştri şi pt. toţi cei care au murit în dreapta credinţă, ca să aibă parte de viaţa veşnică şi de împărtăşirea cu Sfinţii în Rai.
De aceea, s-a rânduit, ca zi de rugăciune pt. morţi, sâmbăta, precum şi anumite zile de peste an, în care aducem colivă la biserică şi dăm colivă pt. toţi morţii noştri.
9.6. ZILELE ÎN CARE FACEM PARASTASE
După părăsirea trupului, sufletul omului străbate văzduhul către Tronul lui Dumnezeu, trecând prin înfricoşatele vămi. În acest timp, rudeniile caută să uşureze răposatului trecerea prin vămi şi să plece îndurarea lui Dumnezeu către el, făcându-i parastase, urmate de pomeni. Acestea sunt:
Parastasul de trei zile, care înseamnă Învierea lui Hristos a treia zi. Biserica se roagă, atunci, ca Cel înviat a treia zi din morţi să învieze şi pe răposat.
Parastasul de nouă zile, prin care rugăm pe Iisus, care a murit în ceasul al nouălea din zi, precum şi pe cele nouă cete îngereşti, să odihnească pe răposat cu sfinţii şi cu îngerii.
Parastasul de patruzeci de zile, întru pomenirea Înălţării Domnului, care a avut loc după 40 de zile de la Înviere. Tot la 40 de zile de la ieşirea sufletului, Mântuitorul îi hotărăşte locuinţa, până la judecarea viitoare. Noi ne rugăm să-l aşeze în Rai, cu drepţii.
Parastasele de 3, 6 şi 9 luni, şi apoi parastasele de 1 an, până la 7 ani. Aceste parastase mărturisesc dragostea noastră pt. cel răposat şi necontenita legătură cu sufletul acestuia.
9.7. ACATISTE, PRIVEGHERI ŞI RUGĂCIUNI LA TOATĂ CEREREA
Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi, zice Domnul.
Adevăratul credincios ascultă numai această chemare. El caută alinarea nevoilor şi împlinirea cererilor sale numai la Dumnezeu. Biserică îi pune la îndemână toate mijloacele. Între aceste mijloace, sunt şi următoarele slujbe şi rugăciuni:
Acatistele: sunt slujbe anumite, care se pot citi şi la cererea credinciosului, pt. feluritele sale nevoi. Să spună, dar, preotului, ce acatist vrea să-i citească. La acatist, aducem: pomelnicul viilor, tămâie şi untdelemn, şi le dăm preotului.
Privegherile: sunt tot slujbe pt. binele şi sporul casei, pt. boală, sau pt. o mare nevoie. Ele se fac seara, în orice zi, dar mai ales în posturi. Când vrem să facem priveghere, aducem la biserică: 5 pâini sau 5 prescuri, puţin grâu, o sticlă de vin şi una de untdelemn. După ce le binecuvintează preotul, luăm o parte din ele acasă. Prescurile şi vinul le folosim la mâncare, untdelemnul îl ardem în candelă, iar grâul îl amestecăm în sămânţă, când semănăm.
Rugăciunile la toată cererea: le face preotul la biserică, atunci când săvârşeşte Sf. Liturghie. Aceste rugăciuni se fac pt. boală, pagubă, călătorie, vrăjmaşi, şi pt. orice trebuinţă.
Credinciosul spune preotului pt. ce să se roage, iar el ştie ce să facă.
La începutul Sf. Liturghii, ducem preotului prescuri, din care preotul va scoate o părticică pe care o dăm celor bolnavi, sau o mâncăm noi înşine, înainte de masă."