Exact cum o persoană poate primi de la diavol o ofertă, la un moment dat, anume aceea de a-şi vinde sufletul pentru a fi fericită, aici, şi a avea totul în această viaţă, aceleiaşi tentaţii se poate spune că a cedat ţara în faţa ofertei diavolului, atunci când a intrat în Europa.
Bartolomeu Anania se referă, la un moment dat, în "Corupţia spirituală", la oferta care se face României pentru a intra în U.E. (la vremea aceea, undeva în jur de '95, 2000, înainte de a intra în U.E.), ofertă despre care e foarte frumos spus acolo:
"(...)
Dumnezeu ne-a ajutat şi am scăpat de povara comunismului, prin jertfele din decembrie '89 intrând într-o altă era. Dar iată că avem o altă perspectivă: dacă ne-am confruntat cu Răsăritul bolşevic, de data aceasta ne îndreptăm cu faţa către Occidentul Europei (care se autodefineşte Europa însăşi şi care ne învită să intrăm în ea, ca şi cum noi n-am fi fost niciodată europeni). În privința aceasta, dacă trebuie să fac o paranteză și doresc s-o fac, vreau să afirm și să reafirm că noi am fost întotdeauna europeni, și că nu este vorba de o intrare a noastră în Europa, ci este vorba de o regăsire a noastră în Europa și, mai precis, de regăsire a Europei în noi. Ne e greu să fim tratați ca niște primitivi, cu toată sărăcia noastră, uitându-se că, dacă suntem, astăzi, săraci și înapoiați, datorită comunismului, este și prin faptul că Occidentul ne-a livrat, aproape în mod gratuit, acestui comunism. Lucrurile astea sunt știute. Cred că nu are dreptul Occidentul să ne trateze și să ne umilească așa cum a încercat și încearcă s-o facă (...). Nu așteptăm civilizație și nu așteptăm spiritualitate din Occident, pentru că e lipsit de ea. Uneori ne tratează ca pe niște balcanici, uitându-se că suntem la nordul Dunării și că nu facem parte din Balcani, dar aici l-aș cita pe Alexandru Paleologu care spune: "Și, la urma urmei, chiar dacă am fi balcanici, ce este rușinos în asta? Platon, Aristotel și Sofocle au fost balcanici"; iar eu aș adăuga: toată doctrina teologică a lui Toma d'Aquino s-a sprijinit pe Aristotel, pe un balcanic. Și atunci, nu văd de ce Occidentul, laic sau nelaic, ar disprețui acești Balcani. Iar dacă este vorba de civilizație, ar trebui să le-amintim că, în jurul anului 1000, basileii și principesele Bizanțului aveau băi de marmură, în timp ce curtenii lui Carol cel Mare se scărpinau de păduchi și de râie. Așa încât, dacă este vorba de o Europă, și dacă este vorba de o adevărată Europă, noi am avut întotdeauna viziunea și trăirea acestei Europe. Europa este sinteza gândirii elene, a religiei creştine şi a civilizaţiei romane. Este singura Europă pe care o recunoaştem, şi singura Europă care ni se refuză. Acum 2 ani, la Cluj, Universitatea Babeș-Bolyai a conferit titlul de "Doctor Honoris Causa" unui personaj, profesor spaniol - ca și marele inchizitor (n.m. e vorba de marele inchizitor din "Frații Karamazov" al lui Dostoievski), și care era președintele Parlamentului European. A făcut o expunere în Aula Magna a Universității despre noua Europă, cum se configurează ea. Am ascultat-o și vă spun drept că m-am îngrozit. O Europă construită eminamente pe economie şi politică; nici cea mai mică adiere de cultură; de religie să nu mai vorbim. Dar dimensinea culturală, cu desăvârșire absentă, și mi-am zis: dacă aceasta este Europa care ni se propune, nu avem nevoie de ea! Mai degrabă, o invităm să se îndrepte către noi, pentru ca să redescopere ce a fost, ce este sau ce trebuie să fie adevărata Europă. Și cu aceasta cred că, consonăm spunându-ne că nu avem de cerșit, ci avem de oferit.
Ce ce ni se propune?
1. Economicul - pâinea. Prin pâine, ni se cere libertatea. De aici, aceste pretenţii aberante care ni se pun în faţă pentru a fi "acceptaţi", chipurile, în această Europă: homosexualitate, viciu, avort, desfrâu, sexualitate, pornografie, adică tot ceea ce poate fi mai rău în viaţa unei societăţi, pe care trebuie să le acceptăm și să le legiferăm pentru ca să putem avea poarta sau portița deschisă către ceea ce ni se propune a fi Europa, și pe care noi, ca popor, în frunte cu Biserica şi, din fericire, în frunte cu tineretul nostru creştin-ortodox, ne propunem să le respingem pentru că nu vrem ca, cu preţul reintrării noastre în Europa, să ne pierdem propria noastră identitate naţională. Așadar, economie, pâine și înrobire.
2. În al doilea rând: miracolul. Nici pomeneală de un miracol în numele lui Dumnezeu, aşa cum încerca, cel puţin, marele inchizitor în secolul 15. Este vorba de miracolul zborului cosmic, al electronicii, al calculatorului și al ingineriei genetice; un miracol perpetuu, în fața căruia va trebui să fim fascinaţi și pe care va trebui să-l acceptăm ca miracol în locul minunilor lui Dumnezeu.
3. Şi, în al treilea rând, tot prin economic: puterea; şi, prin putere, autoritatea. Să se revină la sistemul mai vechi, ca numai câteva puteri, zise "mari puteri", să hotărască pentru popoarele mici.
Și poate că nu trebuie să lipsim din acest context și asalturile care se dau împotriva religiei noastre, a credinței noastre și, în special, a ortodoxiei noastre, începând cu teoreticienii de talia lui Huntington
(n.m. Samuel Phillips Huntington (1927 – 2008), care pretinde că hotarul viitoarei Europe va trebui să fie pe vistula șarpelui carpatic, între catolicism și între ortodoxie, o ortodoxie care este din ce în ce mai mult eliminată din calculele noii Europe, și terminând cu această invazie de secte, mai mari sau mai mici, mai vechi sau mai noi, de teorii, de doctrine, și care caută să ne polueze sufletul, care caută să ne corupă. De ce? Pentru că este o evanghelizare despre care v-am vorbit, care nu se face doar prin puterea cuvântului și a exemplului personal, ci se face prin puterea, în special, a economicului și a oferirii puterii și care nu este adevărata evanghelizare poruncită nouă de Iisus Hristos.
(...)"
conferință susținută pe 13 februarie 1997 la "Casa Studenților" din București
Prin urmare, sigur că subscriu întrutotul. Prin urmare, sigur că noi n-aveam ce căuta în această Europă. Prin urmare, sigur că nu-mi pasă când sunt catalogat drept exagerat sau greşit atunci când susţin că nu avem nevoie de Europa, şi mai susțin o idee simplă, privitor la o foarte posibilă și hotărâtă şi creștinească ridicare, a noastră, a ţării, prin agricultură. Agricultura a fost mama noastră dintotdeauna, cu agricultura dintotdeauna "ne-am scos" şi ne-am dat mâncare. Domeniu care, deloc întâmplător, la momentul ăsta e la pământ în România, pentru a ne putea "permite" să ne-mprumutăm că să mâncăm.
Sigur că e clar că lumina zilei chiar şi pentru chiori că lucrurile sunt conduse, de undeva, spre undeva, intenţionat, clar şi vădit. Sigur, însă, că şi rugăciunea mea, a smeritului şi a păcătosului-vameş creştin-ortodox poate mai mult decât planul lor.
Dar... rugăciunea, unde-i rugăciunea?
Române, unde-i rugăciunea?
Bartolomeu Anania se referă, la un moment dat, în "Corupţia spirituală", la oferta care se face României pentru a intra în U.E. (la vremea aceea, undeva în jur de '95, 2000, înainte de a intra în U.E.), ofertă despre care e foarte frumos spus acolo:
"(...)
Dumnezeu ne-a ajutat şi am scăpat de povara comunismului, prin jertfele din decembrie '89 intrând într-o altă era. Dar iată că avem o altă perspectivă: dacă ne-am confruntat cu Răsăritul bolşevic, de data aceasta ne îndreptăm cu faţa către Occidentul Europei (care se autodefineşte Europa însăşi şi care ne învită să intrăm în ea, ca şi cum noi n-am fi fost niciodată europeni). În privința aceasta, dacă trebuie să fac o paranteză și doresc s-o fac, vreau să afirm și să reafirm că noi am fost întotdeauna europeni, și că nu este vorba de o intrare a noastră în Europa, ci este vorba de o regăsire a noastră în Europa și, mai precis, de regăsire a Europei în noi. Ne e greu să fim tratați ca niște primitivi, cu toată sărăcia noastră, uitându-se că, dacă suntem, astăzi, săraci și înapoiați, datorită comunismului, este și prin faptul că Occidentul ne-a livrat, aproape în mod gratuit, acestui comunism. Lucrurile astea sunt știute. Cred că nu are dreptul Occidentul să ne trateze și să ne umilească așa cum a încercat și încearcă s-o facă (...). Nu așteptăm civilizație și nu așteptăm spiritualitate din Occident, pentru că e lipsit de ea. Uneori ne tratează ca pe niște balcanici, uitându-se că suntem la nordul Dunării și că nu facem parte din Balcani, dar aici l-aș cita pe Alexandru Paleologu care spune: "Și, la urma urmei, chiar dacă am fi balcanici, ce este rușinos în asta? Platon, Aristotel și Sofocle au fost balcanici"; iar eu aș adăuga: toată doctrina teologică a lui Toma d'Aquino s-a sprijinit pe Aristotel, pe un balcanic. Și atunci, nu văd de ce Occidentul, laic sau nelaic, ar disprețui acești Balcani. Iar dacă este vorba de civilizație, ar trebui să le-amintim că, în jurul anului 1000, basileii și principesele Bizanțului aveau băi de marmură, în timp ce curtenii lui Carol cel Mare se scărpinau de păduchi și de râie. Așa încât, dacă este vorba de o Europă, și dacă este vorba de o adevărată Europă, noi am avut întotdeauna viziunea și trăirea acestei Europe. Europa este sinteza gândirii elene, a religiei creştine şi a civilizaţiei romane. Este singura Europă pe care o recunoaştem, şi singura Europă care ni se refuză. Acum 2 ani, la Cluj, Universitatea Babeș-Bolyai a conferit titlul de "Doctor Honoris Causa" unui personaj, profesor spaniol - ca și marele inchizitor (n.m. e vorba de marele inchizitor din "Frații Karamazov" al lui Dostoievski), și care era președintele Parlamentului European. A făcut o expunere în Aula Magna a Universității despre noua Europă, cum se configurează ea. Am ascultat-o și vă spun drept că m-am îngrozit. O Europă construită eminamente pe economie şi politică; nici cea mai mică adiere de cultură; de religie să nu mai vorbim. Dar dimensinea culturală, cu desăvârșire absentă, și mi-am zis: dacă aceasta este Europa care ni se propune, nu avem nevoie de ea! Mai degrabă, o invităm să se îndrepte către noi, pentru ca să redescopere ce a fost, ce este sau ce trebuie să fie adevărata Europă. Și cu aceasta cred că, consonăm spunându-ne că nu avem de cerșit, ci avem de oferit.
Ce ce ni se propune?
1. Economicul - pâinea. Prin pâine, ni se cere libertatea. De aici, aceste pretenţii aberante care ni se pun în faţă pentru a fi "acceptaţi", chipurile, în această Europă: homosexualitate, viciu, avort, desfrâu, sexualitate, pornografie, adică tot ceea ce poate fi mai rău în viaţa unei societăţi, pe care trebuie să le acceptăm și să le legiferăm pentru ca să putem avea poarta sau portița deschisă către ceea ce ni se propune a fi Europa, și pe care noi, ca popor, în frunte cu Biserica şi, din fericire, în frunte cu tineretul nostru creştin-ortodox, ne propunem să le respingem pentru că nu vrem ca, cu preţul reintrării noastre în Europa, să ne pierdem propria noastră identitate naţională. Așadar, economie, pâine și înrobire.
2. În al doilea rând: miracolul. Nici pomeneală de un miracol în numele lui Dumnezeu, aşa cum încerca, cel puţin, marele inchizitor în secolul 15. Este vorba de miracolul zborului cosmic, al electronicii, al calculatorului și al ingineriei genetice; un miracol perpetuu, în fața căruia va trebui să fim fascinaţi și pe care va trebui să-l acceptăm ca miracol în locul minunilor lui Dumnezeu.
3. Şi, în al treilea rând, tot prin economic: puterea; şi, prin putere, autoritatea. Să se revină la sistemul mai vechi, ca numai câteva puteri, zise "mari puteri", să hotărască pentru popoarele mici.
Și poate că nu trebuie să lipsim din acest context și asalturile care se dau împotriva religiei noastre, a credinței noastre și, în special, a ortodoxiei noastre, începând cu teoreticienii de talia lui Huntington
(n.m. Samuel Phillips Huntington (1927 – 2008), care pretinde că hotarul viitoarei Europe va trebui să fie pe vistula șarpelui carpatic, între catolicism și între ortodoxie, o ortodoxie care este din ce în ce mai mult eliminată din calculele noii Europe, și terminând cu această invazie de secte, mai mari sau mai mici, mai vechi sau mai noi, de teorii, de doctrine, și care caută să ne polueze sufletul, care caută să ne corupă. De ce? Pentru că este o evanghelizare despre care v-am vorbit, care nu se face doar prin puterea cuvântului și a exemplului personal, ci se face prin puterea, în special, a economicului și a oferirii puterii și care nu este adevărata evanghelizare poruncită nouă de Iisus Hristos.
(...)"
conferință susținută pe 13 februarie 1997 la "Casa Studenților" din București
Prin urmare, sigur că subscriu întrutotul. Prin urmare, sigur că noi n-aveam ce căuta în această Europă. Prin urmare, sigur că nu-mi pasă când sunt catalogat drept exagerat sau greşit atunci când susţin că nu avem nevoie de Europa, şi mai susțin o idee simplă, privitor la o foarte posibilă și hotărâtă şi creștinească ridicare, a noastră, a ţării, prin agricultură. Agricultura a fost mama noastră dintotdeauna, cu agricultura dintotdeauna "ne-am scos" şi ne-am dat mâncare. Domeniu care, deloc întâmplător, la momentul ăsta e la pământ în România, pentru a ne putea "permite" să ne-mprumutăm că să mâncăm.
Sigur că e clar că lumina zilei chiar şi pentru chiori că lucrurile sunt conduse, de undeva, spre undeva, intenţionat, clar şi vădit. Sigur, însă, că şi rugăciunea mea, a smeritului şi a păcătosului-vameş creştin-ortodox poate mai mult decât planul lor.
Dar... rugăciunea, unde-i rugăciunea?
Române, unde-i rugăciunea?