M-a-ntrebat o prietenă dragă despre cum privesc anumite aspecte-decizii ale ei. Care mi-e părerea. Era vorba de câteva chestiuni personale: nişte lucruri pe care-i place să le facă şi faţă de care simte o anumită atracţie. Dar, - ca tot ce atrage – desigur, lucruri riscante (în multe astfel de situaţii, găsim, puse, domnişoarele promiţătoare, la o anumită vârstă). Dincolo de necesitatea unei igiene personale în propria viaţă, prietena mea a avut inclusiv o discuţie-problemă cu mama ei (cu care, dintotdeauna, a avut o relaţie specială). Așadar, mi-a pus problema cu real interes, fiind preocupată de soluţionarea situaţiei. Şi eu, împreună cu ea.
I-am vorbit de duhovnicul-umbrelă.
Adică, o protecţie pe care ţi-o iei, de fiecare dată când faci ceva (ceva important, şi nu numai; pentru că importantul – ca şi plăcerile – este personal: unuia i se pare ceva ca fiind important, altuia, nu).
Unii vorbesc despre a lua binecuvântare de la preot (duhovnic).
Chestiunea nu e lucru puţin, pentru că simplu-laic spus, e ca atunci când îţi faci asigurare. Se numeşte că ai asigurare. Când ţi se-ntâmpla ceva, primeşti întrebarea: Ai asigurare?. În cazul unui răspuns de Nu! – Doamne, fereşte! – plăteşti, totul, din buzunar. Adică, suporţi decontul negativ al situaţiei.
Aşa se întâmplă şi cu duhovnicul-umbrelă: el este asigurarea ta.
Dacă-i ceri părerea (şi voie), nu-nseamnă că tu eşti prost şi el, deştept, înseamnă că i-ai cerut părerea şi lui Dumnezeu (prin preot). Depinde cât este de important Dumnezeu, pentru ţine. Lucrurile pot părea un pic forţate, dar nu sunt. Pot părea forţate pentru cei care nu au credinţă; pentru cei cu credinţă: prin duhovnic, vorbeşte Dumnezeu – atât şi nimic mai mult.
Sigur, pot fi situaţii când simţi că duhovnicul nu te înțelege, că tu ai un proiect pe care, el – spui tu -, nu-l înţelege, nu-l cuprinde, etc. Pe scurt, crezi că eşti neînţeles. Ok. Eu sunt, totuşi, convins, că, prin el, vorbeşte Dumnezeu - iar Dumnezeu „îţi înţelege” proiectul. Și, dacă tot susţii, şi susţii, că duhovnicul nu te înţelege, nu e bun pentru tine, foarte bine - schimbă-l!, până vei ajunge la unul în care să ai deplină încredere sufletească, şi pe care să-l cauţi exclusiv pentru mântuirea sufletului. Iar la acesta, îţi spui: îl ascult din toate punctele de vedere, nu contează că mi se pare mie că, la un moment dat, nu mă va înţelege. Voi cataloga acest lucru drept o ispită, şi voi asculta de el întru totul! (- orbeşte, pe româneşte).
Ca şi prietenei mele, v-am spus acest lucru din experienţă - nu din cărţi (deşi, ele sunt comoara mea).
Nu ştiu câţi v-aţi dat seama - nu ştiu dacă e vizibil -, dar, cea mai mare parte din ce-am scris în acest blog este în urma experienţelor trăite. Mă folosesc de acest mod, pentru că îl cred onest - vorbind din ce trăiesc – şi cred că este convingător.
I-am vorbit de duhovnicul-umbrelă.
Adică, o protecţie pe care ţi-o iei, de fiecare dată când faci ceva (ceva important, şi nu numai; pentru că importantul – ca şi plăcerile – este personal: unuia i se pare ceva ca fiind important, altuia, nu).
Unii vorbesc despre a lua binecuvântare de la preot (duhovnic).
Chestiunea nu e lucru puţin, pentru că simplu-laic spus, e ca atunci când îţi faci asigurare. Se numeşte că ai asigurare. Când ţi se-ntâmpla ceva, primeşti întrebarea: Ai asigurare?. În cazul unui răspuns de Nu! – Doamne, fereşte! – plăteşti, totul, din buzunar. Adică, suporţi decontul negativ al situaţiei.
Aşa se întâmplă şi cu duhovnicul-umbrelă: el este asigurarea ta.
Dacă-i ceri părerea (şi voie), nu-nseamnă că tu eşti prost şi el, deştept, înseamnă că i-ai cerut părerea şi lui Dumnezeu (prin preot). Depinde cât este de important Dumnezeu, pentru ţine. Lucrurile pot părea un pic forţate, dar nu sunt. Pot părea forţate pentru cei care nu au credinţă; pentru cei cu credinţă: prin duhovnic, vorbeşte Dumnezeu – atât şi nimic mai mult.
Sigur, pot fi situaţii când simţi că duhovnicul nu te înțelege, că tu ai un proiect pe care, el – spui tu -, nu-l înţelege, nu-l cuprinde, etc. Pe scurt, crezi că eşti neînţeles. Ok. Eu sunt, totuşi, convins, că, prin el, vorbeşte Dumnezeu - iar Dumnezeu „îţi înţelege” proiectul. Și, dacă tot susţii, şi susţii, că duhovnicul nu te înţelege, nu e bun pentru tine, foarte bine - schimbă-l!, până vei ajunge la unul în care să ai deplină încredere sufletească, şi pe care să-l cauţi exclusiv pentru mântuirea sufletului. Iar la acesta, îţi spui: îl ascult din toate punctele de vedere, nu contează că mi se pare mie că, la un moment dat, nu mă va înţelege. Voi cataloga acest lucru drept o ispită, şi voi asculta de el întru totul! (- orbeşte, pe româneşte).
Ca şi prietenei mele, v-am spus acest lucru din experienţă - nu din cărţi (deşi, ele sunt comoara mea).
Nu ştiu câţi v-aţi dat seama - nu ştiu dacă e vizibil -, dar, cea mai mare parte din ce-am scris în acest blog este în urma experienţelor trăite. Mă folosesc de acest mod, pentru că îl cred onest - vorbind din ce trăiesc – şi cred că este convingător.