Am observat în aceste zile diverse lucruri despre cipuri; altfel spus: despre robotizarea voită a omului.
Unul din argumentele introducerii și folosirii atât a unui singur document - în loc de mai multe -, cât și a plăților cu fața (mai nou), cu amprentele mâinii drepte, cu amprenta ochiului și inclusiv cu cipul de sub piele este că, în acest fel, documentul cu care faci plata nu se mai pierde.
M-am gândit: OK; dar, ce înseamnă a pierde?
De unde această frică, că pierd ceva sau... să nu pierd ceva?
Până în acest moment, verbul a uita a existat în viețile noastre, de 7000 de ani, și-am trăit, ba chiar foarte bine.
Ce vor, de fapt, oamenii să facă cu aceste cipuri? Nu cumva... e o fugă de normal?
Un om care uită - des - și are greutăți de memorie, putem pica de acord că are o problemă care trebuie rezolvată în sensul creșterii și educării memoriei! Nu în sensul de a uita tot - și bruma de lucruri pe care, încă, le mai are în memorie. Aici avem de-a face cu o invitație la a uita totul, că nu este nicio problemă - cineva se îngrijește de tine. Poți să fii și spălat pe creier, nu este nicio problemă! Ba dimpotrivă - cu-atât mai bine! - acesta este țelul nostru - spun răii, și-și freacă mâinile.
Ni se propune o viață captată, înregistrată, scanată, oricând copiată, ștearsă, modificată - în orice, ș.a.m.d.
Ursul din pădure va fi liber, tu vei fi sclav.
Singurele vietăți libere vor fi animalele sălbatice, oamenii nu vor fi liberi - nu vor fi nici măcar autonomi.
Animalele ne vor privi cu același sentiment înduioșător cu care vizităm noi, azi, un bolnav la reanimare. Te uiți la el și ți-e milă de el. Spui: săracul... Așa va fi omenirea cipată.
Sigur, cei câțiva care vor conduce lumea - câteva zeci, sute, mii, Dumnezeu știe câți 'or fi - nu vor avea cip, pentru că știu foarte bine ce înseamnă.
Într-un documentar care circulă pe net, un american cu putere, întrebat de un prieten ziarist uluit: Cum, veți face asta întregii lumi?! a răspuns: Ce-ți pasă de ei? Ai grijă de tine, ai grijă de familia ta!
Unul din argumentele introducerii și folosirii atât a unui singur document - în loc de mai multe -, cât și a plăților cu fața (mai nou), cu amprentele mâinii drepte, cu amprenta ochiului și inclusiv cu cipul de sub piele este că, în acest fel, documentul cu care faci plata nu se mai pierde.
M-am gândit: OK; dar, ce înseamnă a pierde?
De unde această frică, că pierd ceva sau... să nu pierd ceva?
Până în acest moment, verbul a uita a existat în viețile noastre, de 7000 de ani, și-am trăit, ba chiar foarte bine.
Ce vor, de fapt, oamenii să facă cu aceste cipuri? Nu cumva... e o fugă de normal?
Un om care uită - des - și are greutăți de memorie, putem pica de acord că are o problemă care trebuie rezolvată în sensul creșterii și educării memoriei! Nu în sensul de a uita tot - și bruma de lucruri pe care, încă, le mai are în memorie. Aici avem de-a face cu o invitație la a uita totul, că nu este nicio problemă - cineva se îngrijește de tine. Poți să fii și spălat pe creier, nu este nicio problemă! Ba dimpotrivă - cu-atât mai bine! - acesta este țelul nostru - spun răii, și-și freacă mâinile.
Ni se propune o viață captată, înregistrată, scanată, oricând copiată, ștearsă, modificată - în orice, ș.a.m.d.
Ursul din pădure va fi liber, tu vei fi sclav.
Singurele vietăți libere vor fi animalele sălbatice, oamenii nu vor fi liberi - nu vor fi nici măcar autonomi.
Animalele ne vor privi cu același sentiment înduioșător cu care vizităm noi, azi, un bolnav la reanimare. Te uiți la el și ți-e milă de el. Spui: săracul... Așa va fi omenirea cipată.
Sigur, cei câțiva care vor conduce lumea - câteva zeci, sute, mii, Dumnezeu știe câți 'or fi - nu vor avea cip, pentru că știu foarte bine ce înseamnă.
Într-un documentar care circulă pe net, un american cu putere, întrebat de un prieten ziarist uluit: Cum, veți face asta întregii lumi?! a răspuns: Ce-ți pasă de ei? Ai grijă de tine, ai grijă de familia ta!