În ce măsură-şi alege [chiar] omul necazurile (nefericirea), şi în ce măsură îi sunt date de sus?
Mie îmi e clar că unele sunt date, unele "alese" (născute, făcute de el prin alegeri proaste şi prin slujirea patimilor).
Există expresia "să nu te legi la cap fără să te doară". Cred că, sufleteşte vorbind, omul face asta cu o inexplicabilitate crasă: când îi este bine şi poate să-i fie bine, se grăbeşte, naiv, imatur şi autodistructiv, şi-şi creează complicaţii. Asta înseamnă natură necontrolată prin gândire. Există impulsuri care se manifestă şi nu sunt controlate raţional. Sigur, mulţi nici nu au cu ce, pt. că-i greu să-ţi construieşti o raţiune cu manele şi cu burta mare - iar cei care au, totuşi, cu ce, trebuie să poarte lupta şi s-o câştige.
Se vede că mă refer prea puţin la ce ne e dat de sus, pt. că acestea ne sunt date spre binele nostru şi trebuie purtate şi punct. Iar înţelepciunea cu care li se face managementul nu se discută.
Rămâne, totuşi, gustul amar al gândului că suntem atât de contraproductivi cu noi înşine încât ne facem singuri rău. Şi ce mângâietor ar fi gândul că eşti în stare măcar să nu-ţi faci rău...
Mie îmi e clar că unele sunt date, unele "alese" (născute, făcute de el prin alegeri proaste şi prin slujirea patimilor).
Există expresia "să nu te legi la cap fără să te doară". Cred că, sufleteşte vorbind, omul face asta cu o inexplicabilitate crasă: când îi este bine şi poate să-i fie bine, se grăbeşte, naiv, imatur şi autodistructiv, şi-şi creează complicaţii. Asta înseamnă natură necontrolată prin gândire. Există impulsuri care se manifestă şi nu sunt controlate raţional. Sigur, mulţi nici nu au cu ce, pt. că-i greu să-ţi construieşti o raţiune cu manele şi cu burta mare - iar cei care au, totuşi, cu ce, trebuie să poarte lupta şi s-o câştige.
Se vede că mă refer prea puţin la ce ne e dat de sus, pt. că acestea ne sunt date spre binele nostru şi trebuie purtate şi punct. Iar înţelepciunea cu care li se face managementul nu se discută.
Rămâne, totuşi, gustul amar al gândului că suntem atât de contraproductivi cu noi înşine încât ne facem singuri rău. Şi ce mângâietor ar fi gândul că eşti în stare măcar să nu-ţi faci rău...